Organizatorii Australian Open, turneu care începe pe 16 ianuarie, nu au precizat motivul invocat de japoneză.
Osaka, fostă numărul unu mondial, se afla pe lista de înscrieri la Australian Open, dar nu a fost programată să joace în turneele de pregătire de la Adelaide și Hobart, ceea ce a ridicat îndoieli cu privire la participarea sa la Grand Slam-ul de pe suprafață dură.
"Naomi Osaka s-a retras de la Australian Open. Ne va lipsi la #AO2023", a transmis Australian Open pe Twitter. "Dayana Yastremska se mută pe tabloul principal".
Osaka, campioana de la Melbourne Park din 2019 și 2021, nu a mai jucat în circuitul WTA de la Pan Pacific Open din Tokyo, desfășurat în septembrie, unde s-a retras în turul al doilea cu Beatriz Haddad Maia.
Osaka fusese eliminată în primul tur la trei turnee înainte de acel eveniment, inclusiv la US Open.
Retragerea ei marchează o dublă lovitură pentru organizatorii Australian Open, la o zi după ce americanca Venus Williams, de șapte ori campioană de Grand Slam, s-a retras din cauza unei accidentări.
Osaka, care a coborât pe locul 42 în clasamentul mondial, își luase o pauză pentru a-și prioritiza sănătatea mintală după ce a lipsit de la Openul Franței 2021. Ulterior, ea a declarat că se luptă cu depresia și anxietatea de ani de zile.
Osaka, deținătoare a patru titluri Grand Slam, este una dintre sportivele cu cele mai mari venituri din lume, potrivit Forbes, cu un portofoliu de afaceri în creștere. Ultima sa retragere este de natură să alimenteze și mai mult speculațiile cu privire la continuarea carierei de jucătoare.
Australian Open era deja lipsit de o parte dintre jucătorii săi vedetă, după retragerile de anul trecut ale Serenei Williams și ale lui Roger Federer și retragerea numărului unu mondial masculin Carlos Alcaraz din cauza unei accidentări.
Simona Halep, vicecampioana mondială din 2018, este de asemenea absentă după ce a fost suspendată provizoriu în octombrie pentru că a picat un test antidoping.