Neftchi Baku se zabate la mijlocul clasamentului, locul 6, într-un campionat cu doar 10 echipe.
„Această echipă nu poate fi reparată. Mutu nu-i va găsi leac pentru boala cronică de care suferă echipa. Fanii au renunțat să-l mai susțină și nu mai au încredere în el”, scrie publicația Sport Info.
De altfel, agenția Sport Info nu l-a menajat deloc pe român și a publicat un editorial în care îl critică dur.
„Mi se pare ciudat să n-o vedem pe Neftchi în bătălia pentru titlu. Deși românul lucrează în Azerbaidjan de la începutul verii, e păcat că nu și-a putut recunoaște nu numai adversarii, ci nici măcar propria echipă. Fanii îl contestă deja și nu a mai rămas nicio fărâmă de încredere în acest antrenor principal".
A șaptea înfrângere înregistrată pe banca tehnică a lui Neftchi, 1-2 cu Sumqayit, sâmbătă pe teren propriu, i-a atras alte comentarii negative din partea presei locale.
”Nu cred că lui îi va fi rușine și va părăsi țara”
Jurnaliștii cred că este momentul unei schimbări la formația din Baku: „Nu știu dacă șefii clubului îl vor demite sau nu pe Mutu. Sincer, nu cred că lui Mutu, ce a început cariera de antrenor în urmă cu doar 5-6 ani, îi va fi rușine de rezultate și va părăsi țara”, se scrie în editorial.
”Neftchi încă nu și-a găsit stilul. Mutu a avut la dispoziție 4-5 luni pentru a-și prezenta filozofia jucătorilor săi, însă nu există indicii ale acestei filozofii”, continuă dur autorul.
Mutu nu știe ce face
Sport Info îl acuză pe Adi Mutu că nu își pune amprenta pe jocul echipei și nici măcar nu e conștient de valoarea jucătorilor săi.
”Jocul și tactica lui Neftchi îi alungă până și pe cei mai nebuni și visători suporteri. Jucătorii străini care au fost aduși arată că alegerea nu i-a aparținut lui Mutu, dovadă faptul că rotește adesea primii 11 jucători.
”Îi pune pălăria lui Ali pe capul lui Vali, iar pălăria lui Vali pe cel al lui Pirveli. Cei care intră și ies din teren joacă așa cum știu ei. Și asta pentru că antrenorul nu se întoarce la ei să le spună ”fă-o așa ori fă-o altfel”. Mutu fie nu are chip, fie nu are educație, fie experiență. Una dintre trei”, îl acuză Sport Info.