350.000 de dolari pe an
Mutarea vine după despărțirea de Panserraikos, echipă din Grecia pentru care a evoluat în sezonul precedent. Formația elenă a încheiat campionatul pe ultimul loc și a retrogradat în liga secundă, iar contractul lui Ivan cu clubul a ajuns la final.
În această vară, atacantul s-a aflat și pe lista Universității Cluj, vicecampioana României, însă a ales să își continue cariera în Asia.

Potrivit informațiilor publicate de sursa citată, Andrei Ivan va încasa un salariu anual de 350.000 de dolari la Truong Tuoi Dong Nai, sumă care este de aproximativ două ori mai mare decât oferta primită din partea formației clujene.
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 s-a desfășurat în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic.
Lista campioanelor | Toate știrile de la Cupa Mondială | Rezultate complete | Tablou faze eliminatorii |
Cupa Mondială 2030 | Cei mai buni marcatori | Echipa turneului
