Dacă luna aprilie a fost marcată de maratoanele majore pe șosea – cu bariera simbolică de două ore doborâtă la Londra de kenyanul Sabastian Sawe – luna mai aduce revenirea pe pistă, odată cu primele mari reuniuni internaționale.
Prima etapă a circuitului Liga de Diamant, programată inițial pe 8 mai la Doha, a fost amânată din cauza situației din Orientul Mijlociu, iar sezonul va începe cu adevărat abia sâmbătă, la Shanghai.
Anul trecut, organizatorii chinezi au avut dificultăți în a aduce sportivi de top la curse, fiind afectați de concurența directă a Grand Slam Track, care organiza în același weekend o etapă în Florida.
Însă noul circuit lansat de Michael Johnson, care își propunea să revoluționeze atletismul cu un format inedit de competiții, a dat faliment după doar câteva luni, iar atleții s-au întors, de voie, de nevoie, la tradiționala Liga de Diamant.
Sâmbătă sunt așteptate dueluri spectaculoase la sprint, iar la 200 m vor fi prezente marile vedete ale probei: Shericka Jackson, Sha'Carri Richardson și Shaunae Miller-Uibo.
Duplantis îl reîntâlnește pe Karalis
Lista de start este la fel de puternică și la 100 m garduri, cu campioana mondială din Elveția Ditaji Kambundji, campioana olimpică Masai Russell și deținătoarea recordului mondial Tobi Amusan.
Regina probelor de semifond Faith Kipyegon este așteptată la 5.000 m, însă starul reuniunii rămâne săritorul suedez cu prăjina Mondo Duplantis. Unul dintre puținii sportivi capabili să umple singur stadioane cu spectatori care speră să vadă un record mondial, Duplantis îl reîntâlnește la debutul sezonului în aer liber pe marele său rival din această iarnă, grecul Emmanouil Karalis.
"Există mereu o presiune suplimentară când e prima competiție a anului, adaugă ceva în plus", a declarat Duplantis vineri, la conferința de presă. "Simt că sunt într-o formă bună, dar vom vedea mâine dacă este chiar așa. Oricum, abia aștept să sar cât mai sus."
Dacă Duplantis și-a dus recordul mondial la 6,31 m în martie, în Suedia, Karalis a sărit 6,17 m în Grecia, în februarie, și l-a forțat pe Duplantis să se autodepășească în martie, la Mondialele indoor, obligându-l pe suedez să sară mult mai sus decât de obicei pentru a-și asigura victoria.
Cei doi ar putea să se reîntâlnească în august, la Campionatele Europene de la Birmingham. Nu există niciun campionat major (JO sau Mondiale) în acest sezon, însă vara se va încheia în septembrie cu Ultimate Games la Budapesta, noua competiție creată de Federația Internațională de Atletism.
