Altele

Mesajul lui Messi după ce Inter Miami a rămas cu o singură victorie în ultimele șapte partide

Lionel Messi
Lionel MessiPeter Joneleit/Icon Sportswire / Newscom / Profimedia
Căpitanul lui Inter Miami, Lionel Messi, a cerut echipei sale să rămână puternică şi unită după un nou eșec, 0-3, în fața rivalei din statul Florida, Orlando City.

În urma acestei înfrângeri, Inter Miami are trei înfrângeri consecutive și o singură victorie în ultimele șapte partide. 

"Trebuie să mergem înainte. Este o perioadă complicată", a declarat Messi pentru Apple TV după încheierea meciului. "Dar vom sta uniți cu toții. Suntem o echipă în perioade dificile, pentru că atunci când fiecare câştigă este uşor, dar acum când vin vremuri dificile trebuie să fim mai uniți ca niciodată, să fim o adevărată echipă şi să mergem înainte, pentru că avem ceea ce este necesar.

Să ne gândim la ce urmează şi să ne pregătim pentru următorul meci", a adăugat Lionel Messi.

Citește și: Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător din toate timpurile de IFFHS

Inter Miami se află pe locul şase în clasamentul conferinței de est a MLS.

"Venim după o perioadă de rezultate slabe, dar trebuie să lucrăm în continuare şi să ne gândim la ce urmează. Cu trei din patru meciuri rămase în luna mai, trebuie să încheiem în cel mai bun mod posibil pentru a fi în stare să facem față Cupei Mondiale a Cluburilor", a explicat argentinianul.

"Trebuie să depăşim acest moment împreună"

Antrenorul lui Inter Miami, Javier Mascherano a întărit declarațiile lui Messi, subliniind că nu este timp pentru jucători să caute vinovați.

"Când te afli în această situație dinamică, dacă fiecare dintre noi începe să se tragă de câte o parte a echipei va fi imposibil să depăşim momentul.

Este clar că trebuie să depăşim acest moment împreună pentru că această echipă a arătat, în special la debutul sezonului, de ceea ce este capabilă.

Acum, îmi asum întreaga responsabilitate. Nu voi nominaliza niciun jucător public, nu procedez astfel. Nimeni nu intră pe teren încercând să aibă un moment dificil sau să sufere. Fiecare jucător încearcă să dea tot ce are mai bun cu bune şi rele, iar acum trebuie să încercăm să scoatem tot ce a mai bun din aceşti jucători pentru a merge mai departe", a declarat Mascherano.

Citește și: Lionel Messi și Inter Miami, înfrângere rușinoasă pe teren propriu în derby-ul Floridei cu Orlando

Antrenorul lui Inter Miami a mai spus că echipa a încercat să îşi asume riscuri în meciul cu Orlando City pentru a contracara atuurile acestei echipe, dar în cele din urmă o serie de greşeli au dus la înfrângere.

Totodată, Mascherano a dat de înțeles că există posibilitatea prelungirii contractului lui Lionel Messi, înțelegere care expiră la finalul acestui sezon.

Inter Miami va juca, sâmbătă, pe Subaru Park, cu Philadelphia Union.