Acesta este mesajul complet ascuns în avioanele de hârtie:
„ESTE ZIUA PROTESTULUI. ESTE ZIUA ÎN CARE TREBUIE SĂ-L ARĂTĂM CU DEGETUL PE PRESA (n.r. președintele clubului)
Presa este nervos. A devenit un subiect de glume la nivel mondial, a fost criticat din toate sferele publice și sportive, iar susținătorii îl părăsesc. Este încolțit, toată lumea îi cunoaște neglijențele și neregulile, iar mișcarea Rayismo poartă o mare parte din meritul pentru această situație.
Citește și: Meciul dintre Rayo Vallecano - Athletic Bilbao, abandonat după protestele suporterilor
De aceea, chiar dacă vom reveni să jucăm pe stadionul din Vallekas (sic), nu putem permite ca spiritele să se liniștească. Trebuie să continuăm să escaladăm conflictul și să scoatem la iveală afacerile sale dubioase, pentru a aduna argumente care să ne permită să-l îndepărtăm pe Presa. Am îndurat multe, am suferit mult, au trecut mulți ani fără să avem parte de un sezon liniștit și am ajuns într-un punct fără întoarcere, în care singura soluție este plecarea lui Presa și a întregului său anturaj.
Așadar, astăzi profităm de vizibilitatea oferită de stadion și de revenirea noastră pe Vallekas (sic). Prin aceste rânduri, le cerem tuturor celor din Rayismo să transforme nemulțumirea în furie și, pentru asta:
Minutul 1: Fluierături împotriva lojei oficiale.
Minutul 13: Fluturarea eșarfelor și scandări împotriva lojei oficiale. Ridică-ți eșarfa pe care scrie „Presa, pleacă acum” și fă ca zgomotul din tribune să se audă la toate posturile de radio.
După încheierea minutului 13: Fă un avion de hârtie din acest manifest. Pe verso îți arătăm cum.
Pe durata meciului: Nicio clipă de tăcere. Să nu lăsăm brațele jos. Cele trei tribune trebuie să fie unite și să continue protestele.
Să salvăm Rayo.”
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

