Meci de gală, All Stars Romania vs. Galatasaray Legends

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Meci de gală, All Stars Romania vs. Galatasaray Legends

All Stars Romania vs. Galatasaray Legends, pe Cluj Arena
All Stars Romania vs. Galatasaray Legends, pe Cluj ArenaSports Festival
Evenimentul va avea loc în cadrul ediției din acest an Sports Festival, care se desfășoară între 1-4 iunie, la Cluj-Napoca.

Cel mai așteptat moment din cadrul Sports Festival 2023 este partida dintre All Stars Romania vs. Galatasaray Legends. Lotul României va fi format din jucători care au evoluat la națională în perioada 1995-2023. Printre aceștia se vor număra și Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, cei doi români care au scris istorie pentru ambele echipe. 

Golgheterul all-time al Naționalei României, Gheorghe Hagi, a marcat 78 de goluri pentru Galatasaray în toate cele 167 de meciuri în competiții europene și naționale. 

"Pentru mine este întotdeauna o bucurie să joc fotbal, să fiu în teren alături jucătorii celor două mari echipe, a României și Galatasaray Istanbul, unde m-am simțit întotdeauna ca acasă, înseamnă un moment cu totul special și abia aștept să îl împărtășesc cu fanii fotbalului din România", a declarat Hagi

Partida se va desfășura pe 2 iunie, pe Cluj Arena. 

"Ne bucurăm să găzduim din nou la Cluj legende ale fotbalului mondial. Am muncit mult în ultimele luni alături de domnii Hagi și Popescu pentru a putea parafa acest eveniment, astfel că este o mare onoare să îi avem prezenți alături de multe alte nume mari. I-am avut alături de noi și în prima ediție Sports Festival, alături de Barcelona Legends. Anul acesta, ne pregătim de un alt demonstrativ de excepție cu Galatasaray, o echipă care a scris istorie nu doar pentru Turcia, ci pentru întreaga lume și care a arătat că orice vis este posibil", spune cofondatorul Sports Festival, Patrick Ciorcilă.

All Stars Romania vs. Galatasaray Legends, ajutor pentru victimele cutremurului din Turcia

Meciul demonstrativ de fotbal dintre Romania și Galatasaray Legends nu va fi doar o oportunitate de a vedea jucători celebri în acțiune, ci și o modalitate de a ajuta victimele cutremurului devastator din Turcia. Încasările primite de clubul Galatasaray pentru a participa la evenimentul organizat în cadrul Sports Festival vor fi donate către organizațiile care se ocupă de eforturile de ajutorare a victimelor acestei calamități.

"Este o mare bucurie să îmbrac din nou tricourile ambelor echipe România și Galatasaray și să contribui astfel, împreună cu foștii mei colegi, la eforturile de reclădire a Turciei după devastatorul cutremur care pe mine personal m-a marcat profund. Pasiunea cu care noi, membri ai Generației de Aur, am tratat mereu fotbalul s-a văzut în întreaga noastră carieră, și pasiunea asta încă e aprinsă, sperăm să fie inspirație pentru noile generații", spune Gheorghe Popescu.

PREȚ BILETE All Stars Romania vs. Galatasaray Legends:

Biletele pentru meciul demonstrativ de fotbal pot fi cumpărate de pe site-ul entertix.ro. Sports Festival a pregătit două etape de achiziție a biletelor: early bird și bilete cu preț întreg. Fanii fotbalului pot beneficia de prețuri reduse până în data de 15 mai inclusiv. Copiii sub 7 ani vor putea avea acces la meci fără bilet, cu condiția să fie însoțiți de un adult și nu vor avea loc dedicat.

Pe Cluj Arena, la tribuna 2, va fi amenajată Family Zone, un spațiu dedicat familiilor cu copii care vin la meci. În Family zone se pot achiziționa minim 2 bilete și maxim 5 și este obligatoriu să fie măcar un copil cu vârsta sub 18 ani în grup. Prețurile biletelor în zona destinată familiilor vor fi foarte accesibile: 25 lei în etapa Early Bird, iar prețul întreg va fi 35 de lei.

Peluză: 20 lei (Early Bird), 30 lei (preț întreg);

Tribună 2: 40 lei (Early Bird), 70 lei (preț întreg);

Tribună 1: 60 lei (Early Bird), 90 lei (preț întreg);

Family Zone: 25 lei (Early Bird), 35 lei (preț întreg).