Transferul îi aduce clubului bucureștean aproximativ 750.000 de euro, iar Sivis devine primul fotbalist francez care va evolua vreodată pentru gruparea din Orenburg.
FK Orenburg: ”Îl salutăm pe primul francez din istoria clubului”
Noua echipă a lui Sivis a anunțat oficial transferul printr-un comunicat în care a trecut în revistă parcursul fundașului înainte de sosirea în Rusia.
”FC Orenburg și Dinamo București au ajuns la un acord privind transferul fundașului dreapta la clubul nostru.
”Sivis este un produs al academiei lui Angers. De-a lungul carierei a evoluat pentru Quevilly-Rouen, Concarneau, Red Star și Guingamp.
”Din 2024, Maxime a reprezentat-o pe Dinamo București. În sezonul trecut, el a disputat 36 de meciuri, în care a marcat de două ori și a oferit patru pase decisive. Îl salutăm pe primul francez din istoria lui Orenburg! Bun venit, Maxime!”, se arată în comunicatul oficial emis de clubul din Rusia.
Dinamo a obținut 750.000 de euro în schimbul fundașului
Sosit liber de contract de la Guingamp în vara lui 2024, Maxime Sivis a devenit rapid unul dintre oamenii de bază ai lui Dinamo.
În Superligă, fundașul dreapta a adunat 66 de apariții în tricoul alb-roșu, ultimul meci fiind chiar în prima etapă a noului sezon, în înfrângerea cu 0-1 pe terenul Petrolului.

La finalul acelei partide, francezul le-a transmis un mesaj de rămas-bun suporterilor dinamoviști.
”Am preferat să joc pentru a lăsa o imagine bună despre mine la Dinamo. Am avut o relație foarte bună cu acest club. Așa că era o datorie pentru mine să plec cu capul sus și să ajut echipa până în ultima clipă, până în ultimul minut.”
