”În cazul lui Maradona a trebuit să tratăm tulburarea bipolară şi tulburarea de personalitate narcisică”
Carlos Diaz, specialist în dependențe, a fost audiat pentru prima dată la tribunalul din San Isidro (lângă Buenos Aires), unde şapte profesionişti din domeniul sănătății (medic, psihiatru, psiholog, asistente medicale) sunt judecați de două săptămâni pentru posibila lor responsabilitate în moartea din 2020 a legendei fotbalului argentinian.
”În cazul lui Maradona, pe lângă dependența” de alcool şi droguri psihotrope, ”a trebuit să tratăm tulburarea bipolară şi tulburarea de personalitate narcisică. Trei afecțiuni cronice (care durează) o viață întreagă”, a afirmat Carlos Diaz, care a spus că l-a însoțit pe Maradona spre abstinență în ultima sa lună de viață.
Este prima dată când un diagnostic de patologii psihice la Maradona este menționat într-un mod atât de public de către un specialist, deşi dependențele sale de cocaină şi alcool erau deja cunoscute.
”Mi s-a spus că la el consumul era strâns legat de succesele sale sportive şi că, atunci când se confrunta cu frustrare, nu ştia cum să gestioneze situația”, a explicat Diaz.
Maradona, legendă a fotbalului şi campion mondial din 1986, a murit la vârsta de 60 de ani, pe 25 noiembrie 2020, din cauza unei crize cardiorespiratorii cuplate cu edem pulmonar, singur în patul său dintr-o reşedință închiriată pentru spitalizare la domiciliu, convalescent după o intervenție neurochirurgicală fără complicații.
Diaz a declarat că l-a întâlnit pe Maradona cu doar o lună înainte de moartea acestuia, la sfârşitul lunii octombrie 2020, şi a observat la el ”o dorință reală de schimbare” în ceea ce priveşte dependențele sale.
Singurul său rol în anturajul vedetei, a pledat el, a fost acela de a-l însoți printr-un program ce viza abstinența, despre care susține că a funcționat. ”Maradona consuma în fiecare zi şi a ajuns să fie curat după 23 de zile fără a consuma nicio substanță”, a subliniat el.
”Raportul toxicologic a arătat acest lucru”
La primul proces privind moartea lui Maradona, care a fost anulat în mai 2025 după recuzarea unui judecător, un medic legist a certificat că examinările toxicologice nu au relevat nicio urmă de droguri sau alcool în sângele lui Maradona la momentul morții sale.
”Toți i-am dorit ce e mai bun lui Maradona”, a asigurat Carlos Diaz, declarând că ”nu a cerut niciun peso” pentru susținerea idolului, a cărui moarte nu prezenta pentru el niciun avantaj potențial, dimpotrivă, ”doar pierderi”.
”Pierderi economice, emoționale, mai ales pentru familia mea. Nimic altceva decât pierderi, pentru că ceea ce mă face să mă simt cel mai neputincios este faptul că eram total convins că pacientul voia să fie curat, că voia să fie treaz”, a observat el.
Inculpații din proces neagă orice responsabilitate pentru moartea lui Maradona, susținând că aceasta s-a datorat unor cauze naturale. Ei se ascund în spatele domeniului lor de expertiză, transferând practic vina pe alții. Ei riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare.
Fosta parteneră a lui Maradona: ”Acești criminali...”
Audierea de joi, care a fost emoționantă şi pe alocuri electrizantă, a avut-o prezentă şi pe Veronica Ojeda, fosta parteneră şi mama fiului de 13 ani al lui Maradona, Dieguito, oscilând între lacrimi şi insulte în timpul depoziției sale.
”Aceşti criminali, aceşti fii de cățea”, a explodat ea, întorcându-se către Carlos Diaz, exact în momentul în care în instanță fusese difuzat un mesaj audio din perioada convalescenței lui Maradona, în care psihologul părea să o denigreze.
”Acum înțeleg manipularea pe care o exercitau asupra întregii familii: mie îmi spuneau una, iar fiicelor (copiii mai mari ai lui Maradona) alta, ca să nu fim uniți”, a spus Veronica Ojeda, furioasă.
Procesul, cu două audieri pe săptămână, s-ar putea prelungi până în iulie.
