Altele

Manchester United a transferat un fundaș lateral în vârstă de 18 ani

Diego Leon
Diego LeonPRESSINPHOTO, PRESSINPHOTO SPORTS AGENCY / Alamy / Profimedia
Clubul englez de fotbal Manchester United a anunțat sâmbătă că l-a transferat pe jucătorul internațional de tineret din Paraguay, Diego Leon.

Fundaşul lateral, în vârsta de 18 ani, devine astfel a doua achiziție a lui United în aceasta vară, după sosirea atacantului lui Wolverhampton Wanderers, Matheus Cunha.

Leon soseşte de la clubul paraguayan Cerro Porteno, unde a jucat 33 de meciuri şi a marcat patru goluri.

Manchester United a anunțat pe site-ul său oficial: "Leon a împlinit vârsta de 18 ani în aprilie şi va fi susținut de prima noastră echipă şi de academie în timp ce se acomodează la viața din Manchester. Bun venit la United, Diego".

Manchester United a terminat sezonul pe locul 15 în Premier League, cu 42 de puncte, având doar 11 victorii în 38 de partide.