Spania U21 - România U21 2-1
Debutul partidei a fost electrizant. În minutul 4, Louis Munteanu a deschis scorul pentru România cu o execuție de senzație de la 18 metri, trimițând balonul direct în vinclul porții lui Iturbe.
„Tricolorii” au continuat să joace curajos, iar în minutul 12, Rareș Ilie a fost aproape de 2-0, după o centrare excelentă a lui Borza.
Spania a replicat imediat, însă lipsa de precizie a atacanților iberici și intervențiile salvatoare ale defensivei române au menținut avantajul gazdelor. Joseph a ratat o ocazie monumentală în minutul 18, șutând din câțiva metri, dar Ilie a salvat miraculos de pe linia porții. În minutul 26, Spania a primit un penalty după o intervenție VAR, însă Joseph a ratat din nou, trimițând pe lângă.
În minutul 31, Pubill a lovit bara transversală după un corner, semnalând presiunea tot mai mare a Spaniei.
Repriza secundă a fost la fel de intensă. În minutul 54, Guerra a ratat o lovitură liberă periculoasă, iar în minutul 62, Perianu și Rareș Ilie au irosit o dublă ocazie uriașă în fața porții adverse.

Sava, portarul României, a fost în zi mare, respingând șuturi grele ale ibericilor, inclusiv o reluare din apropiere a lui Mosquera (min. 50) și o minge deviată periculos la șutul lui Moro (min. 70).
Momentul de cotitură a venit în minutul 84, când Blănuță a fost eliminat direct pentru un fault dur la mijlocul terenului. Profitând de superioritatea numerică, Spania a restabilit egalitatea în minutul 85 printr-un eurogol semnat de Jauregizar, care a șutat imparabil de la aproape 30 de metri.
Lovitura decisivă a venit în minutul 88, când Roberto Fernandez a dus Spania în avantaj, reluând din apropiere după o centrare perfectă a lui Rodriguez.
Este un rezultat care aproape elimină România de la Euro2025, având nevoie de un miracol pentru a accede în fazele eliminatorii, dar chiar dacă au pierdut, „tricolorii mici” au demonstrat caracter și au făcut un meci solid în fața unei echipe cu pretenții.
LIVE TEXT
Min 88 - Roberto Fernandez aduce Spania în avantaj, reușind să înscrie din apropiere, după o centrare de manual a lui Rodriguez.
Min 85 - Un alt eurogol, de această dată în poarta lui Sava. Jauregizar a șutat imaparabil de la aproape 30 de metri
Min 84 - Blănuță este eliminat direct, după un fault dur la jumătatea terenului
Min 79 - Grameni a fost aproape de golul de 2-0. Șutul său din careu trece milimetric pe lângă bara lui Iturbe. Ibericii pleacă imediat în ofensivă, dar Sava intervine din nou salvator.
Min 75 - Umit Akdag iese accidentat. În locul lui intră Cristi Ignat. Vlăduță îl înlocuiește pe Louis Munteanu
Min 70 - Moro trage de la marginea careului, șutul este deviat și dă impresia că îl va depăși pe Sava, dar portarul român are o nouă paradă senzațională și respinge în corner cu ajutorul barei
Min 66 - Șutul lui Guerra de la marginea careului este reținut cu siguranță de Sava.
Min 62 - DUBLĂ OCAZIE URIAȘĂ pentru România. Perianu și Rareș Ilie ratează din fața porții spaniole
Min 54 - Lovitură liberă pericloasă pentru spanioli, dar șutul lui Javi Guerra trece peste poartă.
Min 50 - Greșeală a lui Umit Akdag, dar Borza rezolvă trimițând migea în corner. Sava respinge cu un reflex uimitor reluarea lui Mosquera după lovitura de colț.
A început repriza a doua
Pauză la Bratislava. România conduce cu 1-0 grație golului marcat de Louis Munteanu, dar tricolorii au avut și mult noroc, Spania irosind ocazii imense, inclusiv un penalty.

Min 40 - Lovitură liberă pentru România dintr-o poziție bună, dar centrarea lui Octavian Popescu trece peste întreg careul și iese în aut de poartă
Min 31 - Bară Spania! Pubill trimite spre poarta lui Sava după un corner, dar mingea lovește bara transversală
Min 26 - Spania beneficiază de un penalty după o intervenție VAR. Joseph și-a asumat execuția, dar a trimis pe lângă poartă.
Min 18 - Ratare MONUMENTALĂ a Spaniei! Joseph a șutat din câțiva metri, dar Ilie a scos incredibil de pe linia porții din postura de ultim apărător
Min 13 - Se joacă pe contre. Diego Lopez șutează din interiorul careului, dar din nou ibericii nu nimeresc cadrul porții.
Min 12 - România dă replica imediat. Borza pătrunde în flanc și centrează în fața porții, de unde Rareș Ilie reia puțin pe lângă bara spaniolilor.
Min 11 - Prima oportunitate pentru spanioli vine în minutul 11, Joseph reluând pe lângă poartă cu capul.
Min 4 - GOOOOOOOL ROMÂNIA! Louis Munteanu deschide scorul pentru ”tricolori” cu o execuție de senazție. Atacantul CFR-ului a expediat un șut fabulos de la 18 metri direct în vinclul porții lui Iturbe.
A început meciul de la Bratislava.
Echipele de start

Spania (4-2-3-1): Iturbe - Pubill, Tarrega, Mosquera, Bueno - Turrientes, Guerra - Sanchez, Torre, Lopez - Joseph
România (4-3-3): Sava - Strata, Ilie, Akdag, Borza - Perianu, Vulturar, Grameni - Ilie, Munteanu, Oct. Popescu
După un debut cu stângul, o înfrângere cu 1-0 în fața Italiei, "tricolorii" au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a mai putea spera la calificare. De cealaltă parte, Spania a arătat unele vulnerabilități, dar s-a impus într-un thriller împotriva Slovaciei, adjudecat la limită cu 3‑2, printr-un gol reușit de César Tárrega în minutul 90.
Meciul direct dintre Spania și România U21 are un istoric clar: ibericii au câștigat șase din cele șapte întâlniri anterioare (Î1), impunându-se în ultima întâlnire cu 3-0 la Euro în 2023.

Situația din grupă îi plasează pe iberici pe prima poziție, în timp ce România se află pe locul patru, înaintea acestui duel decisiv.
