Altele

Primul eșec pentru Costin Curelea la U21! Tricolorii pierd pe final în amicalul cu Serbia

Actualizat
România U21 pierde în fața Serbiei în meci amical
România U21 pierde în fața Serbiei în meci amicalAgerpres

Meciul amical România U21 - Serbia U21 s-a disputat pe Arena Francisc Neuman din Arad.

România U21 - Serbia U21 0-1

Sub comanda lui Costin Curelea, România U21 are următorul bilanț: un rezultat de egalitate (0-0 cu Kosovo, în preliminariile Euro U21), un succes (2-0 cu San Marino, preliminarii Euro U21) și înfrângerea din această seară în fața vecinilor din Serbia.

În continuare, România U21 va întâlni marți (14 oct) selecționata similară a Ciprului, în cadrul etapei a treia din preliminariile pentru Euro U21.

În duelul de la Arad, tricolorii au semnat o primă mare ocazie de gol prin Vermeșan, care a trimis balonul în bară în minutul 10 al întâlnirii.

În celălalt careu, Ștefan Lefter a intervenit și a respins un corner un șut în forță la colțul scurt expediat de decarul Mihailo Ivanovic.

Sârbii s-au impus la capitolul posesie dar și ocazii de poartă. Lefter, goalkeeperul lui U Cluj, a intervenit din nou la un șut trimis de această dată de Trifunovic.

Repriza secundă

În minutul 52, Atanas Trică a fost doborât în careul oaspeților după un duel cu Bukinac și a cerut penalty pentru ”tricolori”, însă arbitrul a considerat că nu a fost fault și a lăsat jocul să continue.

La scurt timp, sârbii au avut un gol anulat, decarul Ivanovic aflându-se în poziție de offside înainte de a finaliza în poarta apărată de această dată de Răfăilă.

Intrat de asemenea pe parcurs, Rareș Burnete a găsit ținta cu un șut frumos din afara careului, însă portarul oaspeților a reținut în siguranță. 

Cu 10 minute înainte de final, sârbii au deschis scorul prin Aleksa Kuljanin, care a deviat în plasă o centrare venită din flancul stâng.

Echipa de start a României U21

Echipa de start a României U21
Echipa de start a României U21FRF

Cine transmite România U21 - Serbia U21 

Meciul este transmis în direct pe Pro Arena, VOYO și pe FRF.tv (exclusiv pentru românii din afara țării). Pe Flashscore vei putea urmări statistici în timp real.

Peste patru zile naționala se mută la Cluj-Napoca, unde va juca împotriva Ciprului în preliminariile pentru EURO U21. 

Lot România U21

Portari

Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Vlad Rafailă (Real Betis | Spania), Adrian Frănculescu (Steaua București);

Fundași

Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia), Mark Țuțu (UTA Arad), Matteo Duțu (AC Milan | Italia), Răzvan Pașcalău (CS Dinamo București), Mario Tudose (CFC Argeș), Ștefan Duțu (Farul Constanța), Antonio David (Internazionale Milano | Italia);

Mijlocași

Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Alexandru Musi (Dinamo), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Cristian Mihai (Dinamo), Cătălin Vulturar (Rapid), Alin Boțogan (Petrolul), Luca Szimionaș (Hellas Verona | Italia), Omar El Sawy (Universitatea Cluj), Rareș Pop (Rapid);

Atacanți

Rareș Burnete (Juve Stabia | Italia), Atanas Trică (Universitatea Cluj), Ioan Vermeșan (Hellas Verona | Italia).