Liga a 2-a s-a reluat! Plecări în lanț de la Dinamo/Noi achiziții pentru CSA Steaua

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Liga a 2-a s-a reluat! Plecări în lanț de la Dinamo/Noi achiziții pentru CSA Steaua

CSA Steaua este pe primul loc în Liga a 2-a
CSA Steaua este pe primul loc în Liga a 2-aFacebook.com / Steaua București
Liga a 2-a din România s-a reluat de joi, 23 februarie, partida dintre Gloria Buzău și FC Brașov, încheiată cu scorul de 1-1, fiind primul meci din cadrul etapei cu numărul 17.

CSA Steaua este lider în divizia secundă, cu 33 de puncte adunate în 16 etape. Cu toate astea, nu se știe momentan dacă formația din Ghencea va avea sau nu dreptul să promoveze în Superliga.

Clasament Liga 2 România
Clasament Liga 2 RomâniaFlashscore

Steliștii încep noua campanie în deplasare cu Unirea Slobozia, primul lor adversar din noul an. Duelul are loc vineri, 24 februarie, de la ora 16:00.

Urmărește Unirea Slobozia - CSA Steaua pe Flashscore!

Achizițiile făcute de Steaua în perioada de mercato

În perioada de transferuri, în lotul roș-albaștrilor s-au alăturat doi noi jucători, ambii fiind împrumutați: Kayondo Mahadi Mahrez, un atacant ugandez de 26 de ani care vine de la CSM Deva, și Cosmin Ciocoteală, fundaș central în vârstă de 25 de ani venit de la CSM Alexandria.

Totodată, trebuie menționat faptul că doi jucători au părăsit formația antrenată de Daniel Oprița: Costinel Gugu, fundaș central în vârstă de 30 de ani, care a plecat liber de contract la Gloria 2018 Bistrița-Năsăud după ce și-a încheiat înțelegea cu roș-albaștrii, și Cristian Blaga, un portar în vârstă de 18 ani, al cărui împrumut a expirat, sportivul revenind la UTA Arad.

Dinamo reia campionatul fără opt jucători

Cealaltă echipă bucureșteană de tradiție care evoluează în eșalonul secund, Dinamo București, va relua campionatul fără opt jucători pe care i-a avut la dispoziție în 2022.

”Câinii roșii” nu au avut dreptul să realizeze transferuri, din cauza datoriilor mari pe care clubul le are față de foștii angajați. Faptul că există probleme de ordin financiar la Dinamo nu este un lucru nou, motiv pentru care în lotul câinilor au existat conflicte între mai mulți jucători și antrenorul Ovidiu Burcă, discuțiii în urma cărora conducerea clubului a decis să rezilieze contractele mai multor sportivi.

Astfel, Dinamo începe în 2023 fără Vali Lazăr, Vasile Buhăescu, Bogdan Gavrilă, Alin Dudea și Ștefan Fara

Totodată, Marius Tomozei nu a fost de acord să își încheie contractul cu Dinamo și a fost trimis să se antreneze cu echipa de juniori, în timp ce Alin Buleică și Antonio Burdușanu au suferit accidentări serioase și ar putea lipsi tot restul sezonului.

Dinamo o întâlnește în primul său meci din 2023 pe Unirea Constanța, ultima clasată din liga secundă. Meciul care se va desfășura pe Stadionul Dinamo, luni, 27 februarie, de la ora 17:00.

Urmărește Dinamo - Unirea Constanța pe Flashscore!

Programul meciurilor din Liga a 2-a în acest weekend

Sâmbătă

Ora 11:

Baia Mare - Concordia Chiajna

CSC Dumbrăvița - Politehnica Timișoara

Csikszereda M. Ciuc - Progresul Spartac 

Metaloglobus București - Viitorul Tg. Jiu

Poli Iași - Șelimbăr

Ripensia Timișoara - Unirea Dej 

Ora 12:

CSM Slatina - Oțelul Galați