Altele

Legendara braziliancă Marta își asigură fanii după retragere: ”Nu voi dispărea din fotbal”

Marta
MartaProfimedia
Legenda fotbalului Marta, în vârstă de 38 de ani, a recunoscut, sâmbătă, că a fost probabil ultima ei apariție sub culorile Braziliei, adăugând totodată că ”nu va dispărea din fotbal”, după înfrângerea din finala olimpică cu 0-1 în fața Statelor Unite.

”Nu voi dispărea din fotbal. Voi încerca să contribui într-o manieră sau alta să ajut această generație, pentru că sunt fete foarte talentate şi sunt foarte bine conştiente de ce pot realiza”, a declarat ea.

”Nu cred că ne vom mai revedea la Cupa Mondială. Nu ştiu ce se poate întâmpla sau care sunt proiectele echipei naționale, dar proiectele mele sunt de a continua să contribui de o manieră sau alta la echipă, pentru că este viața mea”, a adăugat căpitanul echipei Braziliei, care a disputat a treia sa finală olimpică, toate pierdute în fața Team USA.

La Jocurile Olimpice, ea s-a declarat mândră de ehipă pentru tot ce a făcut la această competiție.

”A fost un turneu foarte dificil, cu multe meciuri la fiecare două zile şi numeroase accidentări. Dar noi am ajuns în finală şi ne-am realizat cel mai mare obiectiv, acela de a câştiga o medalie', a comentat ea.

Selecționata feminină de fotbal a Statelor Unite a câştigat al cincilea său titlu olimpic, sâmbătă, la Jocurile de la Paris, după ce a învins formația Braziliei cu scorul de 1-0, în finala desfăşurată pe Parc des Princes.