Fostul mare atacant scoțian, ajuns la 75 de ani, a transmis marți (2 iunie) un comunicat în care a vorbit despre starea sa de sănătate. Dalglish a explicat că a publicat din greșeală o postare pe rețelele sociale pe această temă, motiv pentru care a decis ulterior să confirme situația.
”Aș aprecia dacă intimitatea familiei mele și a mea ar fi respectată”
”Așa cum a indicat postarea mea accidentală de pe rețelele sociale, în prezent urmez un tratament pentru cancer”, a transmis Kenny Dalglish.
”Spre deosebire de modul în care folosesc telefonul mobil, tratamentul decurge bine.
Ideal ar fi fost ca acest lucru să rămână privat, pentru că așa ar trebui să fie, dar lipsa mea de abilități tehnologice m-a pus în această situație.
Evident, nu am intenționat să fac public acest subiect, așa că aș aprecia dacă intimitatea familiei mele și a mea ar fi respectată”, a mai spus fostul fotbalist.
Liverpool i-a transmis lui Dalglish sprijinul clubului, alături de ”cele mai bune gânduri și dragoste”. Gruparea de pe Anfield a subliniat, de asemenea, că solicitarea fostului jucător privind respectarea intimității trebuie luată în considerare.
Kenny Dalglish, unul dintre simbolurile lui Liverpool
Anunțul lui Dalglish a venit la o zi după ce s-a aflat că fostul star al lui Liverpool, Kevin Keegan, are cancer în stadiul patru.
Dalglish a fost transferat de Liverpool de la Celtic în 1977, ca înlocuitor pentru Keegan. În perioada petrecută ca jucător pe Anfield, scoțianul a câștigat șase titluri în Anglia și trei Cupe ale Campionilor Europeni.
Înaintea sezonului 1985/1986, Dalglish a devenit jucător-antrenor, iar în primul an a cucerit titlul în Anglia și FA Cup. Supranumit ”King Kenny” de fanii lui Liverpool, el a mai condus echipa spre titlurile din First Division în 1988 și 1990, precum și spre câștigarea FA Cup în 1989.
Dalglish a fost apreciat pentru modul în care a gestionat tragedia de la Hillsborough, din 1989, în urma căreia au murit 97 de suporteri ai lui Liverpool. Impactul emoțional al acelui moment a contat în decizia sa de a demisiona din funcția de antrenor al clubului, în 1991.
Ulterior, Dalglish a preluat-o pe Blackburn Rovers și a câștigat Premier League în 1995. A revenit apoi la Liverpool pentru un al doilea mandat pe bancă și a cucerit Cupa Ligii, dar a fost demis în 2012, după 16 luni.
Kenny Dalglish a rămas apropiat de Liverpool și continuă să fie prezent la meciurile echipei. A devenit director non-executiv al clubului, iar în 2018, una dintre tribunele de pe Anfield a primit numele său.
