Jecan şi Pavel au pierdut finala probei de dublu la Buenos Aires

Baza turneului de la Buenos Aires
Baza turneului de la Buenos AiresX

Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel a fost învinsă de cuplul Mariano Kestelboim (Argentina)/Marcelo Zormann (Brazilia), cu 6-3, 6-4, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Buenos Aires, dotat cu premii totale de 63.000 de dolari.

Principalii favoriți s-au înclinat după o oră şi 13 minute în fața perechii favorite numărul doi.

Românii şi-au creat şapte şanse de break în acest meci, dar nu au reuşit să fructifice niciuna.

Jecan şi Pavel s-au ales cu un cec de 1.740 de dolari şi 30 de puncte ATP la dublu.