Jaqueline Cristian, învinsă în primul tur al probei de dublu la Linz
Agerpres
Perechea Jaqueline Cristian/Marina Bassols Ribera a fost învinsă de Dalma Galfi/Oksana KalașnikovaProfimedia
Perechea româno-spaniolă Jaqueline Cristian/Marina Bassols Ribera a fost învinsă de cuplul Dalma Galfi (Ungaria)/Oksana Kalașnikova (Georgia), cu 7-6 (7/1), 6-4, luni, în prima rundă a probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 250 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 225.480 de euro.
Învinsele vor fi recompensate cu un cec de 1.606 euro și un punct WTA la dublu.
Irina Begu este a treia favorită la simplu și va juca în primul tur contra cehoaicei Katerina Siniakova, în timp ce Jaqueline Cristian o va înfrunta pe Camila Giorgi (Italia).