Roberto Mancini a revenit în centrul proiectului azzurrilor. Nu ca o simplă sugestie sau din nostalgie, ci ca un candidat real pentru banca Italiei. La trei ani după demisia care a împărțit opinia publică, numele său este din nou pe masa federală, în așteptarea clarificării definitive a situației politice din cadrul FIGC.
Punctul de cotitură va veni pe 22 iunie, când adunarea va alege noul președinte federal. Giovanni Malagò este favorit în fața lui Giancarlo Abete, iar relația istorică dintre Mancini și actualul lider al CONI cântărește mult în conturarea noului proiect tehnic. Fără această piesă, negocierile ar putea lua o altă direcție; însă, dacă Malagò va fi ales, revenirea lui Mancini ar fi una aproape firească. De aceea, chiar dacă acordul de principiu a fost deja atins, semnătura nu va veni înainte de vot.
Rezilierea cu Al-Sadd și o relație de reconstruit
Din punct de vedere contractual, despărțirea de Al Sadd nu ar reprezenta un obstacol. Mancini, care va împlini 62 de ani în noiembrie, are contract până în 2028 cu clubul din Qatar, proaspăt campion național, însă rezilierea nu ar fi o problemă. Adevărata provocare este alta, mai subtilă și mai profundă: recâștigarea încrederii publicului italian. Plecarea din 2023, bruscă și urmată de alegerea Arabiei Saudite, a lăsat o rană deschisă. Chiar și antrenorul, în ultimele luni, a recunoscut de mai multe ori că a greșit, vorbind despre dor și despre o legătură cu azzurrii care nu s-a rupt niciodată. Dar reconstruirea încrederii publicului va necesita timp și, mai ales, rezultate.
Iar rezultatele vor fi necesare imediat, pentru că programul nu lasă loc de manevră. În septembrie, Italia va întâlni Belgia, Turcia și Franța în Nations League, un start care nu permite perioade de acomodare. Din noiembrie va începe drumul spre Euro 2028. Este un parcurs dificil, care vine într-un moment în care Naționala poartă pe umeri povara a trei ratări consecutive la calificarea la Mondiale, un fapt care influențează orice decizie și orice analiză.
În acest context, numele lui Mancini revine în prim-plan nu doar pentru ceea ce reprezintă, ci și pentru ceea ce a demonstrat deja. În primul său mandat a preluat o echipă debusolată după eșecul din 2018 și a transformat-o într-un grup cu identitate, capabil să îmbine jocul, identitatea și rezultatele. Victoria la Euro 2020, seria record de 37 de meciuri fără înfrângere, senzația unui proiect solid au readus credibilitatea Naționalei. Apoi au apărut fisurile, Macedonia de Nord, Nations League, demisia neașteptată. O poveste care s-a încheiat brusc, lăsând impresia unui proiect neterminat.
Este Mancini omul potrivit?
Astăzi, această poveste revine pe tapet cu o altă greutate. Nu este vorba de a repeta trecutul, ci de a vedea dacă Mancini poate fi omul potrivit pentru a conduce un nou ciclu, mai complex și mai solicitant.
Naționala are nevoie de o conducere stabilă, de o idee clară, de o figură capabilă să redea direcția unui fotbal care, în ultimii ani, a pierdut din continuitate. Tocmai de aceea, numele său stârnește dezbateri, dar în același timp convinge o parte importantă a conducerii fotbalului italian.
Restul va fi decis de adunarea federală. Până atunci, Italia rămâne în așteptare, cu o singură certitudine: orice decizie va fi luată, va marca începutul unui nou capitol. Iar numele lui Mancini, încă o dată, este cel în jurul căruia gravitează totul.