Noul preşedinte al federației (FIGC), Giovanni Malago, a declarat pentru Rai Radio 1 că a oferit această funcție legendei clubului AC Milan şi aşteaptă un răspuns.
Malago l-a denumit pe Maldini drept candidatul ideal pentru experiența şi abilitățile sale nu doar în cariera de jucător, dar şi ca oficial.
Dar Malago a mai spus de asemenea că încă nu este nimic decis şi ”este important să aibă un plan B şi posibil un plan C”, fiind ”foarte relaxat”.
Maldini a câştigat de cinci ori Liga Campionilor/Cupa Campionilor Europeni, şapte titluri în Serie A la singurul club la care a jucat, AC Milan, peste două decenii doar la prima echipă.
Fostul fundaş italian a fost selectat de 126 de ori în naționala Italiei, jucând finala Cupei Mondiale din 1994 şi finala EURO 2000.
Maldini a fost director tehnic la AC Milan în perioada 2019-2023.
Idntificarea unui selecționer
Noul director tehnic va trebui să ajute la găsirea noului selecționer între Antonio Conte şi Roberto Mancini, care sunt considerați principalii candidați pentru postul de antrenor principal al naționalei Italiei.
Dacă unul dintre cei doi va ajunge pe banca Italiei, acest lucru va însemna o revenire ca selecționer, Conte a mai antrenat în perioada 2014-2016, iar Mancini în perioada 2018-2023, acesta din urmă reuşind să obțină titlul EURO 2020.
”Până la finalul acestei săptămâni cel târziu, voi analiza de asemenea cu atenție situația privind antrenorul'', a spus Malago.
Mandatul lui Mancini a inclus şi eşecul calificării la Cupa Mondială din 2022, după ce Italia de asemenea ratase participarea la ediția din 2018.
Neparticiparea la turneul din America de Nord este a treia ratare a calificării la Cupa Mondială, ceea ce a dus la demisia selecționerului Gennaro Gattuso în primăvara acestui an, a coordonatorului echipei naționale Gianluigi Buffon şi a preşedintelui Federației italiene, Gabriele Gravina.
Malago, care a fost preşedintele Comitetului Olimpic Italian în perioada 2012-2025 şi preşedintele Comitetului de organizare a ediției din acest an a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina, a fost ales preşedinte al Federației Italiene de Fotbal în urmă cu două săptămâni.
