Italia a învins Australia la rugby pentru prima oară în istoria sa

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Italia a învins Australia la rugby pentru prima oară în istoria sa

Prima victorie a Italiei împotriva Australiei
Prima victorie a Italiei împotriva AustralieiProfimedia
O seducătoare națională de rugby a Italiei a reușit o mare performanță sâmbătă la Florența, învingând echipa similară a Australiei pentru prima oară în istoria sa, cu scorul de 28-27, într-un meci cu răsturnări de situație și indecis până la capăt.

După victoria cu Samoa de săptămâna trecută, italienii au avut trei eseuri, opera lui Pierre Bruno (minutul 18) și Ange Capuozzo (25, 64), și s-au impus când Wallabies nu au reușit să transforme un eseu ultimul minut. Tommaso Allan a transformat două dintre eseurile gazdelor, dar și două penalități. Alte trei puncte au venit după o lovitură de pedeapsă a lui Edoardo Padovani.

Australia a reușit mai multe eseuri, patru, semnate de Tom Wright (31), Fraser McReight (44), Tom Robertson (68) și Cadeyrn Neville (80+1), însă doar două dintre acestea au fost transformate de Noah Lolesio, care a fructificat și o lovitură de pedeapsă.

Australia și Italia s-au întâlnit până acum de 19 ori.

Australia are un an foarte slab, cu opt înfrângeri în meciurile-test susținute, ceea ce pune presiune pe selecționerul Dave Rennie când mai sunt 10 luni până la Cupa Mondială din Franța. Australia va juca sâmbăta viitoare împotriva Irlandei și va mai întâlni în această toamnă Țara Galilor.

Italia arată o mare schimbare în bine după numirea selecționerului neozeelandez Kieran Crowley anul trecut, notează Reuters. Pe 1 iulie, Italia a învins clar România cu 45-13, la București. 

Italia - Australia 28-27