Altele

Ioan Suciu este noul preşedinte al Federației Române de Gimnastică

Ioan Suciu
Ioan SuciuAgerpres
Medaliat la Mondiale, Europene şi Jocurile Olimpice, Ioan Suciu a câştigat, vineri, alegerile pentru funcția de preşedinte al Federației Române de Gimnastică din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Casa Olimpică din Capitală la care au participat 62 din cele 64 de cluburi afiliate.

Suciu, care a ocupat până în prezent funcția de vicepreşedinte al FRG, a fost votat de 38 dintre membrii afiliați prezenți la Adunarea Generală. Contracandidata sa, Ingrid Istrate, a primit doar 21 din sufragii, trei dintre voturi fiind anulate.

În vârstă de 47 de ani, fostul gimnast medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, cu argint la Campionatele Mondiale şi cu şase medalii la Europene (4 aur şi 2 argint), Suciu (47 ani) a candidat pentru a doua oară la preşedinția FRG. El a pierdut alegerile din 2020, când a fost învins de Carmencita Constantin, cu 16 voturi la 28.

Cele două posturi de vicepreşedinte al FRG au fost câştigate de Gina Groza Gogean, cu 40 de voturi, şi Alina Drăgan, cu 36 de voturi. Alți doi candidați, Adrian Durlă şi Silvia Stroescu au obținut 22, respectiv 17 sufragii. Al cincilea candidat, Cristian Moldovan, nu a mai putut participa la alegerile pentru vicepreşedinte deoarece reprezintă clubul CS Dinamo, la fel ca preşedintele nou ales Ioan Suciu.

Carmencita Constantin conduce Federația Română de Gimnastică din 27 iulie 2020, iar la sfârşitul anului trecut a anunțat că nu doreşte să mai candideze pentru un al treilea mandat de preşedinte.

 


Mențiuni