Sportivul român a terminat cursa în 46,51 secunde, un nou record al competiției și al doilea cel mai rapid timp din istorie, după cel înregistrat de chinezul Pan Zhanle la Olimpiada de la Paris (46,40).
”Sunt foarte fericit să fiu aici, e atât de simplu. Şi în cursă, ca de obicei, cel care câştigă este cel care se poate detaşa cel mai mult de ceilalți. Aşa că, dacă reuşesc să îmi construiesc nişte ziduri pe culoarele mele, atunci îmi pot imagina că sunt singur şi fac ceea ce am antrenat.
”Ceea ce am îmbunătățit față de anul trecut, la modul substanțial, sunt antrenamentele subacvatice. Şi am făcut asta în special la 200 şi 100 de metri, apoi lungimea stilului de înot. Poate că acestea sunt informații plictisitoare, de studiu pentru înotători, dar pentru mine funcționează. Sunt foarte fericit să fiu în această companie", a declarat David Popovici imediat după cursă.
El a avut al treilea cel mai bun timp de reacție la începutul cursei și a întors al patrulea după prima lungime de bazin, la 0,11 zecimi în spatele liderului de moment, rusul Kornev.
Cu un finish în forță, așa cum ne-a obișnuit deja, David s-a desprins pe a doua lungime și nu a mai cedat teren în fața rivalilor, terminând la 0,41 în fața americanului Jack Alexy și la 0,66 în fața australianului Kyle Chalmers.
David face astfel o ”dublă” incredibilă, după ce a câștigat și cursa de 200m liber și deține din nou ambele titluri mondiale, performanță pe care a mai înregistrat-o și în 2022, la Mondialele de la Budapesta, fiind primul sportiv din istorie care reușește acest lucru la două ediții ale Campionatelor Mondiale.

David Popovici ar fi trebuit să concureze și în proba de 50m liber la Singapore, însă a decis să se retragă din această cursă.
Clasament final
1. David Popovici 46,51 (CR)
2. Jack Alexy 46,92
3. Kyle Chalmers 47,17
4. Guilherme Caribe 47,35
5. Egor Kornev 47,51
6. Patrick Sammon 47,58
7. Maxime Grousset 47,59
8. Matthew Richards 47,74