Deși a fost ziua ei liberă după ce s-a calificat în turul doi la Transylvania Open, Ana Bogdan a avut parte de o sesiune de antrenament, pe care a decis să și-o prelungească din cauză că sala a fost liberă. A continuat apoi cu o întâlnire cu fanii, după care a acceptat să discute în exclusivitate cu Flashscore. 

Cu o zi înainte de partida din turul secund al turneului ei favorit, Ana Bogdan, în vârstă de 30 de ani, a vorbit despre provocările pe care le-a întâmpinat la începutul carierei, când a fost nevoită să ia o pauză de 2 ani din cauza unei accidentări. Din locul 2 în lume la junioare s-a trezit că rămâne fără niciun contract și că trebuie să o ia de la început. În prezent locul 73 WTA, Ana Bogdan a atins în acest an cea mai bună clasare din carieră, locul 39 WTA și a jucat cel mai lung tie-break din istoria Wimbledonului. 

În copilărie ai practicat schiul și tenisul. Ce te-a determinat să alegi o carieră în tenis, în condițiile în care părinții tăi au practicat schiul? 

Toată familia a făcut schi, din bunici și străbunici. La un moment dat a fost un an în care nu prea ninsese și nu aveam zăpadă și condiții de antrenament. Atunci, părinții mei au decis să încerc să joc mai mult tenis. Nu era ceva stabilit că gata, fac performanță. 

Au zis să încercăm să jucăm mai mult tenis pentru că se poate juca în sală, afară, în orice anotimp. După ce am început să joc mai des tenis mi-am dat seama că îmi place și aș vrea să fac mai mult de atât și s-a transformat în a face performanță. 

Continui să schiezi și în prezent? 

Da. Este sportul meu preferat și mi-aș dori din suflet să pot să-l practic pe tot parcursul anului. Măcar acolo sus pe munte să mă pot bucura de schi, de ceea ce simt când mă duc la schi: libertate, bucurie și senzației că aparțin acelui loc. 

Există asemănări între schi și tenis? 

Aș putea spune că da. Ce mi se spune mie când eram mai mică, atunci când intri în viraj stai în poziție mai joasă și când ieși din el trebuie să te ridici. Cam așa este și la tenis, trebuie să stai mai jos pe picioare, dar când termini lovitura urci odată cu ea și împingi din picioare. Cam asta era și la schi. 

Desigur, diferă, este un sport mult mai exploziv schiul. Tenisul este combinat: viteză, reacție, anduranță, ai mai mult de lucru la tenis (râde). 

Dacă ai putea să alegi între tenis și schi, la care ți-ai dori să faci performanță?

Grea această întrebare. Cred că tenisul mi-a adus și mi-ar fi adus și atunci, dacă l-aș fi început de mică, aceste satisfacții enorme și sunt foarte recunoscătoare tenisului pentru tot ceea ce am în viața mea în acest moment. 

Poate că dacă aș fi făcut schi, în România mai ales, mi-ar fi fost mult mai greu. Costurile la vremea respectivă ar fi fost mult mai mari. Este greu să faci schi în România și trebuie să mergi în străinătate să te antrenezi. 

Cred ca aș alege tenisul. 

Ce dificultăți ai întâmpinat în trecerea de la juniori la tenisul profesionist?

Eu la vremea respectivă am trecut printr-o perioadă destul de dificilă din punct de vedere al accidentărilor. A fost o perioadă grea pentru mine între 17-19 ani pentru că m-am accidentat și am pierdut atunci toate contractele pe care le aveam. Toate oportunitățile pe care mi le-am creat ca junioară, fiind numărul 2 mondial, s-a cam dus în perioada respectivă. 

Nu a fost o trecere ușoară, lină, cum poate a fost la alte fete. Am avut mult de muncă și am învățat multe din acea perioadă. 

"Părinții mei m-au susținut cu toate puterile și m-au făcut să merg mai departe"

Cum ai reușit să treci peste acest hop al carierei? 

În primul rând am avut grijă de sănătate și am început să merg la turnee. Nu mai aveam clasament și am mers la turnee (10.000$ ITF, denumirea veche) în Antalya pentru că erau în același loc și costurile erau mai mici decât dacă aș fi călătorit dintr-o parte în alta a lumii. Știu foarte bine că părinții mei treceau printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. 

Stăteam acolo, jucam calificări, nu primeam niciun punct, niciun ban. Treceam de calificări (3-4 meciuri), intram pe tablou și eram deja obosită față de cele care intrau direct și aveam mult de muncă. După o lună și ceva de muncit acolo, văzând că nu iau nici puncte, nici bani, mi se părea că toată munca mea este în zadar. M-am întors acasă dezamăgită. Îi spuneam mamei că eu nu cred că are vreun sens să continui dacă nu reușesc să trec mai departe, dar am avut mare noroc cu părinții mei că m-au susținut cu toate puterile și m-au făcut să merg mai departe. 

Aceea a fost o perioadă foarte grea pentru mine și abia după câteva luni am început să câștig turneele respective, și să câștig și bani și puncte și să mai urc în clasament pentru a merge la turnee mai mari. 

În turul 3 de la Wimbledon ai jucat cel mai lung tie-break din istorie. A fost acela unul dintre cele mai grele meciuri din carieră? 

Da, pot spune că da pentru că avea o importanță anume. Ar fi fost pentru prima dată în carieră când aș fi jucat în turul patru (n.r. sferturi de finală) la un turneu de mare șlem. Am avut și minge de meci, a fost cu atât mai dureros și a durat și foarte mult meciul (3:40). 

La fel cum m-a durut, am reușit să trec peste și să mă motivez pentru a doua zi pentru că aveam de jucat dublu. Trebuia să mă recuperez, să fac tot posibilul să fiu aptă să joc și a doua zi. Cred că acest lucru m-a ajutat să trec un pic mai ușor peste acea înfrângere și să-mi dau seama că există și a doua zi, a doua șansă. Există ziua de mâine, care este o nouă zi. O iei de la zero și poți să creezi din nou ceva. 

Atunci mi-am dat seama că iau de la început, merg mai departe, mă antrenez atât fizic, cât și mental, și încerc să învăț ceva din acea experiență. 

Dacă ai putea schimba soarta unui singur meci disputat până acum, care ar fi și de ce? 

(râde) Cred că acesta ar fi. Chiar însemna mult acest meci și a contat o minge.

"Când pierdeam un meci era ceva tragic"

Cum reușești să treci peste o înfrângere și să te motivezi să o iei de la capăt într-un turneu nou după doar câteva zile?  

Sincer, contează mult și oamenii pe care îi ai alături în acele momente pentru că este foarte important să primești să auzi și să primești niște vorbe pozitive după o înfrângere. Să nu privești acel meci ca pe o tragedie, ca pe sfârșitul lumii. 

Eu, de exemplu, la 20-21 de ani, chiar și până la 25 de ani, când pierdeam un meci, era ceva tragic (râde). Sufeream foarte mult, mă măcina acel lucru. Pe de-o parte este normal să-ți pese, dar să nu treci în cealaltă parte, în dramă. 

Tenisul îți oferă această șansă, de a juca un alt turneu, un alt meci, următoarea săptămână. Trebuie să fii conștient de acest lucru și să te gândești ce ai avut de învățat din această înfrângere, să fii recunoscător adversarului tău pentru că datorită lui tu vezi unde trebuie să te îmbunătățești și ce trebuie să lucrezi pentru a deveni și mai bun ca să câștigi astfel de meciuri pe care le pierzi și să privești cu mult optimism ceea ce ai în față. 

Să te gândești că poate săptămâna viitoare ți se schimbă viața cu rezultatul acela, adică întotdeauna există încă o șansă. Asta am învățat eu în ultimii ani. 

Contează foarte mult ca de la o vârstă mai mică să muncești și pe parte mentală. Așa cum te antrenezi fizic, tactic, tehnic, stai pe teren sau în sala de fitness, la fel trebuie să muncești și mental. Cu cât o faci mai repede cu atât îți va fi mai ușor și va fi mult mai bine când ajungi la seniori și ai meciurile acelea cu jucătoare cu experiență. Eu cred mult că mentalul contează în acele momente. 

Cum este să joci în fața propriilor suporteri și care sunt cele mai apropiate persoane care te susțin din tribune? 

Este un lucru extrem de frumos să joci în fața publicului de acasă. Acele emoții pe care le primești de la public nu se pot compara cu nimic altceva. Eu de fiecare dată când joc și arena este plină, mi se face pielea de găină. Când se încheie meciul și sunt undeva într-un loc liniștit îmi revin în minte acele momente când publicul mă susținea și toată lumea striga. Acele momente te fac să mergi mai departe, te fac să visezi la mai mult, să vrei să devii un campion. Fără public nu ar avea aceeași valoare sportul pe care îl faci. Publicul contează enorm, iar când joc acasă cu atât mai mult.  

Pe lângă antrenor și echipa mea, sora mea Ioana și iubitul meu Simone. Ei sunt oamenii pe care atunci când îi am alături de mine, mă simt atât de bucuroasă și îmi transmit așa o energie încât nimic în jur nu contează. Simt că am extra energie, extra putere, datorită lor. 

"Poți să atragi publicul de partea ta"

Cum reușești să te descurci în fața unui public ostil?

Contează foarte mult când publicul este alături de tine pentru că îți facilitează parcursul în timpul meciului. Când publicul este împotriva ta, trebuie să te focusezi doar pe tine sau să schimbi cumva povestea și să crezi că ei te susțin pe tine. În mintea ta chiar trebuie să ai această putere.

Nu trebuie să te gândești că publicul este împotriva mea și asta te trage în jos. Nu, din contră. Poți, prin bucuria jocului și prin frumusețea jocului pe care îl faci poți să atragi publicul de partea ta. 

Simți o presiune suplimentară când joci în fața propriilor suporteri? Dacă da, cum reușești să treci peste? 

Cred că da, există. Cu experiența acumulată o gestionez mult mai bine. Înainte eram un pic mai timorată când jucam acasă, în fața publicului pentru că simțeam că toată lumea are așteptări de la mine. Acum încerc să mă focusez pe lucrurile pe care eu le pot controla: atitudinea mea, concentrarea, lovituri, joc. Știu că dacă eu fac acest lucru și ei vor fi fericiți la final. 

Anul acesta ai avut cea mai bună clasare din carieră (locul 39 WTA), ai câștigat din nou turneul de la Iași și apoi la Parma. Consideri că ești în cea mai bună perioadă a carierei? 

Aș putea să spune că este una dintre cele mai bune perioade din carieră. Cred că și anul trecut, undeva după US Open am mai avut o perioadă bună în care am jucat semifinale la turnee WTA 250. Am avut meciuri pe care le-am câștigat cu Ajla Tomljanovic, care venea după ce a jucat în sferturi la US Open, cu Haddad Maia. Am avut meciurile de FED Cup unde am jucat incredibil de bine. Consider că și anul acesta am avut perioade și perioade. M-am simțit foarte bine la Wimbledon și înainte am legat niște meciuri frumoase pe iarbă, nefiind suprafața mea preferată.

La Iași și Parma sunt niște amintiri tare dragi și mă fac să-mi doresc mai mult, să câștig turnee mai mari. 

Ultimele trei turnee câștigate au fost pe zgură. Care este suprafața ta preferată și de ce? 

(râde) Cred că aveți răspunsul deja. Zgura este suprafața mea preferată pentru că mi se pare că acolo pot să fii un pic mai creativ, să variezi mai mult jocul. Îmi place acea alunecare pe care o ai pe teren. 

Cum este să treci de la turneele de zgură la hard? 

Nu este atât de greu pe când a trece de la zgură la iarbă sau invers, din perspectiva mea, este cel mai greu. 

"Să fiu pozitivă mereu și să mă bucur de joc. Asta îmi spun mereu"

Cum ai descrie debutul la Cluj și de ce crezi că ai nevoie pentru a câștiga turneul?

Am avut un meci foarte frumos și bun. Am jucat cu dorință de a juca frumos și bine. M-am concentrat pe fiecare punct în parte, indiferent de scor. Cred că asta trebuie să fac în continuare ca să pot să fac un rezultat bun aici. Să mă focusez pe mine, pe lucrurile pe care le pot controla, pe atitudinea mea, să fiu pozitivă mereu și să mă bucur de joc. Asta îmi spun mereu. 

Chiar și la meciul din primul tur, îmi spuneam singură aproape la fiecare punct, să dau cu bucurie, cu plăcerea mea de a juca tenis și de a face acest sport, indiferent de ceea ce se întâmplă. Indiferent de ceea ce se întâmplă, indiferent dacă greșesc sau nu. Cred că asta contează cel mai mult, să fii tu fericit și împăcat cu ceea ce faci acolo pe teren. Sper să reușesc să fac asta zi de zi la acest turneu și să fie un turneu cu final fericit.   

Cum își petrece Ana Bogdan o zi liberă în cadrul unui turneu? 

Cu siguranță am de făcut antrenamente (râde). Asta nu lipsește. Încerc să-mi iau jumătate de zi liberă, fie să mă plimb prin acel oraș, dar nu foarte mult. Să simt că mă relaxez și că mă destind, adică mintea mea 100% și oră de oră concentrată la tenis. Îmi acord timp să relaxez, să fac lucruri care îmi plac și care mă încarcă cu energie. Evident să fac aceste lucruri cu oamenii dragi mie. 

Cum te pregătești în ziua meciului, ai vreun ritual anume sau vreo superstiție? 

Aș numi-o rutină. Atunci când fac în fiecare zi acele lucruri, în același ritm și în aceeași ordine, cumva mintea mea se setează mult mai repede și mult mai ușor pentru ceea ce am de făcut și pe teren. Totul este mai ordonat, mai clar în mintea mea. 

Dimineața fac o meditație, vizualizez cum mi-aș dori să se desfășoare acea zi și vizualizez și momente din meci. Iau micul dejun, vin la teren, cam cu o oră jumătate înainte ca să am timp să-mi pregătesc lucrurile în ritmul meu. Îmi pregătesc rachetele, mă hidratez foarte bine, chiar cu o zi înainte de meci, mă încălzesc, merg la antrenament și apoi mă pregătesc de meci. Mai îmi acord câteva minute bune de meditație și exerciții de respirație, să simt că mintea mea este liniștită și calmă înainte de meci.   

În turul secund de la Transylvania Open o vei întâlni pentru prima dată pe Nikola Bartunkova, în vârstă de doar 17 ani. Sunt mai grele partidele în care întâlnești pentru prima dată o adversară?  

Sigur nu sunt ușoare, pentru că nu știi cum vine mingea de la adversara respectivă, însă încerc pe cât pot, chiar la fiecare minge îmi impun acest lucru, să mă focusez pe mine, pe ceea ce trebuie să fac eu și pe minge. Focusul să fie pe minge, nu pe cine este în fața mea de partea cealaltă a fileului. Contează extrem de mult să faci acest lucru pentru că așa simți mai bine loviturile.

Atunci când duci focusul în cealaltă parte, pierzi timingul, pierzi concentrarea și este mai dificil. 

Citește și: Ana Bogdan s-a calificat în sferturile Transylvania Open după un meci maraton, de peste trei ore

Care este turneul favorit? 

Transylvania Open. 

Care este turneul de grand slam favorit? 

Chiar dacă nu sunt o specialistă pe terenurile de iarbă, Wimbledonul este turneul meu favorit pentru că este foarte special. Mă bucur că au păstrat această tradiție de a fi toți îmbrăcați în alb și că se joacă pe iarbă, evident. Este foarte elegant și foarte special acel turneu. Are ceva aparte. Nu poți să-l compar și să-l descriu în cuvinte pe cât este de el de frumos. 

Victorie la Transylvania Open sau fazele superioare la un Wimbledon? 

De ce nu amândouă? (râde)

"Să vorbești frumos cu tine"

La final, care este mesajul pe care îl poți transmite tinerelor aspirante la o carieră în tenis? Există vreun secret? 

Ce am învățat eu, mai ales în ultimii doi ani, de când sunt la nivelul acesta, între locurile 50-100 mondial: este foarte important să muncești fizic, tactic, tehnic, dar și mental. 

Mentalul contează extrem de mult. Am învățat că ceea ce îți spui în timpul meciului este foarte important. Și chiar și la antrenamente, pentru că de acolo pleacă rutina pe care o aplici la meciuri. Să vorbești foarte frumos cu tine, să fii prietenul tău. Este foarte important să fii pozitiv, să fii optimist și indiferent de scor tu să crezi în continuare în tine. 

Un meci de tenis nu se termină când adversara are 5-2 și trei mingi de meci. Și de acolo mai ai o șansă să revii, să câștigi meciul. Întotdeauna, eu cred până în ultima clipă, când mă duc și dau mâna cu adversara. Atunci știu că s-a terminat un meci de tenis. 

Să facă cu plăcere ceea ce fac și să se bucure din plin de ceea ce oferă acest sport. Să o facă cu pasiune și să creadă mereu în visele lor, în ceea ce își doresc pentru că orice este posibil. Orice!