Dalia López a fost arestată pe 2 aprilie în capitala Paraguayului, după ce a stat șase ani în urmărire generală, fiind reținută de atunci într-o secție de poliție.
Judecătorul Francisco Acevedo a motivat luni decizia prin existența unui "risc de fugă" și a confirmat că López va rămâne în arest preventiv la penitenciarul de femei din Emboscada, la 35 km de Asunción.
López este acuzată de asociere criminală și de faptul că ar fi furnizat documente false lui Ronaldo de Assis Moreira, Ronaldinho, precum și fratelui și reprezentantului său, Roberto de Assis Moreira.
Femeia de afaceri, în vârstă de 55 de ani, a organizat vizita lui Ronaldinho în Paraguay pentru a participa la un eveniment caritabil. La sosirea în țară, fostul jucător a fost reținut după ce a prezentat un pașaport și o carte de identitate false.
Ronaldinho a stat aproape o lună în închisoarea Agrupación Especializada a Poliției din Asunción și a fost nevoit să plătească o cauțiune de 1,6 milioane de dolari înainte de a fi plasat în arest la domiciliu împreună cu fratele său.
Cei doi au fost cazați într-un hotel din capitala Paraguayului până la eliberare. În acest caz, până acum au fost puse sub acuzare 18 persoane.
