Începe etapa a 24-a. Craiova lui Mititelu joacă fără spectatori meciul cu Universitatea Cluj

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Începe etapa a 24-a. Craiova lui Mititelu joacă fără spectatori meciul cu Universitatea Cluj
Decizie unica luata de patronul Craiovei
Decizie unica luata de patronul CraioveiAgerpres
Vineri, au loc primele două meciuri din cadrul etapei a 24-a a Superligii.

Chindia - UTA, ora 17.00

UTA a ratat o mare șansă de a-și îmbunătății situația în clasament etapa trecută, când jucătorii lui Balint au fost învinși pe teren propriu de ultima clasată, CS Mioveni.

Arădenii au adunat, astfel, nu mai puțin de 13 meciuri consecutive fără victorie în Superligă, iar vineri o vor întâlni pe Chindia, o echipă care în momentul de față visează la playoff, dar aruncă un ochi și în subsolul clasamentului de unde, în condițiile unei competiții foarte echilibrate, poate fi prinsă cu ușurință.

Locurile in clasament
Locurile in clasamentFlashscore

Echipa din Târgoviște se află în zona de mijloc a clasamentului și nu a fost învinsă până acum în acest an. Jucătorii lui Toni Petrea au reușit o victorie etapa trecută contra Petrolului, echipă cu care împarte stadionul la meciurile de pe teren propriu și împotriva căreia a reușit să întoarcă rezultatul de o manieră spectaculoasă, și un egal cu vecinii de clasament de la FC Argeș.

De remarcat că 22 din cele 25 de puncte înregistrate de Chindia până acum, în clasament, au fost acumulate cu Toni Petrea pe bancă.

În meciul tur, cele două echipe au încheiat la egalitate 1-1 pe arena ”Francisc Neuman” din Arad. 

H2H Chindia - UTA
H2H Chindia - UTAFlashscore

U Craiova 1948 - Universitatea Cluj, ora 20.00

Oltenii au început dezamăgitor acest an cu un egal pe teren propriu împotriva UTA-ei, iar etapa trecută au avut parte de suspendarea meciului de la Sepsi, ce va fi urmată, cel mai probabil, de o înfrângere la ”masa verde”.

Conducerea craioveană nu mai vrea să riște nimic și a hotărât, înaintea acestei partide, că toate meciurile de pe teren propriu ale echipei oltene se vor juca fără spectatori pe o perioadă nedeterminată. Antrenorul celor din Bănie a declarat înaintea jocului că nu-l afectează decizia luată de propriul club  și că este interesat doar de jocul echipei sale.

Locurile in clasament
Locurile in clasamentFlashscore

La clujeni lucrurile sunt mult mai simple. ”Șepcile” vin după două meciuri fără înfrângere pe teren propriu, iar starea de spirit e una optimistă. Sabău a avut debutul pe care-l spera pe banca clujenilor, iar acum va avea parte de prima sa deplasare.

Pentru antrenorul de sub Feleac, gazonul este foarte important, așa că meciul cu oltenii va însemna și un prim test pe un teren bun, mai ales că clubul a hotărât deja să-și mute meciurile de pe teren propriu la Mediaș până când starea gazonului de pe Cluj-Arena se va îmbunătăți sau Consiliul Județean va demara lucrările necesare de înlocuire a suprafeței de joc.

Partida tur dintre cele două echipe s-a încheiat la egalitate 1-1, cu un gol superb, din lovitură liberă, reușit de Gabi Iancu, fotbalist care tocmai și-a reziliat contractul cu formația olteană.

H2H Craiova - U Cluj
H2H Craiova - U ClujFlashscore