Hapoel Beer Sheva - Sabah se joacă în Giulești
Formația israeliană a ales arena din Giulești pentru meciurile considerate pe teren propriu în cupele europene, după ce a disputat precedentele două tururi preliminare ale competiției la Szombathely, în Ungaria. Decizia este legată de situația tensionată din Orientul Mijlociu, care nu îi permite clubului să joace în Israel.
Partida cu Sabah va avea însă o particularitate importantă: spectatorii români nu vor avea acces în tribune, potrivit golazo.ro.
Conform informațiilor transmise de UEFA către sursa citată, decizia ca biletele să fie puse la dispoziția exclusiv a suporterilor israelieni aparține clubului Hapoel Beer Sheva și are la bază motive de securitate.
Astfel, la meciul din Giulești vor putea asista suporteri israelieni care achiziționează bilete din Israel. Potrivit presei israeliene, printre cei prezenți se pot afla și israelieni care locuiesc în alte țări europene sau chiar în România, dar care au cumpărat biletele prin intermediul clubului.
Hapoel Beer Sheva este susținută la București de peste 1.000 de fani, conform informațiilor publicate de presa din Israel.

