SCM Râmnicu Vâlcea a transferat un portar din Franța

SCM Râmnicu Vâlcea a transferat un portar din Franța
SCM Râmnicu Vâlcea a transferat un portar din FranțaSCM Râmnicu Vâlcea

Echipa feminină de handbal SCM Râmnicu Vâlcea a ajuns la un acord cu portarul francez Agathe Quiniou, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook, fără a preciza durata contractului.

”Sunt foarte fericită să mă alătur echipei şi să descopăr campionatul României. Este o provocare nouă pentru mine, într-o țară nouă. Abia aştept să întâlnesc suporterii şi să înceapă sezonul”, a declarat Quiniou, care va purta tricoul cu numărul unu.

Agathe Quiniou, născută la 31 octombrie 2000, în Brest, vine cu experiență bogată în primul eşalon din Franța, dar şi în competițiile europene.

Formată la Brest Bretagne Handball, ea a debutat la senioare la 16 ani şi a făcut parte din lotul care a câştigat campionatul Franței şi Cupa Franței în 2021, dar care a ajuns şi în finala EHF Champions League în acelaşi an. Ulterior a activat pentru Chambray Touraine Handball cu care a bifat două sezoane în EHF European League.

”Reflexe rapide”

”Cu o înălțime de 1,78 m, goalkeeper-ul este cunoscut pentru reflexe rapide pe linia porții, dar şi experiență în situațiile de unu la unu, calități demonstrate în partidele din Liga franceză şi în cupele europene”, a caracterizat-o comunicatul.

Transferul franțuzoaicei vine după ce SCM a fost nevoită să renunțe la portarul norvegian Eli Smoergrav Skogstrand, transferat de la Larvik.

Eli a suferit o accidentare în luna ianuarie şi, deşi imediat a început procesul de recuperare, acesta nu a fost ”suficient de inspirat”, astfel încât nu s-a reuşit recuperarea sportivei în timp util, iar starea sa curentă nu îi permite să intre la antrenamentele echipei în viitorul apropiat, anunțase clubul vâlcean anterior, precizând că părțile au convenit de comun acord asupra încetării colaborării într-un mod amiabil.

SCM Râmnicu Vâlcea va debuta duminică în noul sezon al Ligii Naționale, în deplasare, cu HC Dunărea Brăila (17:30).