O campioană mondială vine în Liga Florilor. A semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea

June Cecilie Krogh
June Cecilie KroghNTB, NTB / Alamy / Profimedia

Echipa feminină de handbal SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat, marți, pe pagina sa de Facebook transferul portarului norvegian June Cecilie Krogh, care va evolua din vară.

Componentă a naționalei Norvegiei şi ”una dintre cele mai interesante prezențe din generația ei”, June vine la Vâlcea după sezoane în care şi-a creat un renume în handbalul norvegian, în care a dobândit experiență în competițiile internaționale, atât cu loturile naționale al Norvegiei, cât şi în EHF Champions League, cu Storhamar Handball Elite.

Ea a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane.

Krogh s-a născut în Oslo, pe 2 decembrie 2003, iar la nivel de club a mai evoluat pentru Son HK şi Follo HK, iar din 2024 a făcut pasul la Storhamar Handball Elite, echipă cu prezențe constante în Liga Campionilor. Totodată, June Krogh face parte din lotul național al Norvegiei, iar în 2025 a făcut parte din lotul care a câştigat titlul mondial. Palmaresul său mai cuprinde şi un titlu la Campionatul Mondial de junioare U20 din 2022.

”Sunt foarte bucuroasă să fac acest pas într-o țară nouă, să cunosc oameni noi şi să trăiesc o cultură nouă. Ştiu că Vâlcea este un club cu tradiție şi cu ambiții mari pentru viitor, iar asta îmi place. Abia aştept să întâlnesc suporterii, oamenii din club şi din jurul clubului, să contribui la construirea unei echipe puternice şi să luptăm împreună pentru rezultate”, a declarat June Krogh.

Acesta este al nouălea transfer pentru sezonul viitor anunțat de SCM, după extrema dreaptă olandeză Sara Dekker (Team Esbjerg), interul dreapta francez Marie-Helene Sajka (OGC Nice Côte d'Azur Handball), interul stânga norvegian Emilie Hegh Arntzen (Ikast Handbold), centrul francez Grace Zaadi (Krim Ljubljana), interul stânga Ştefania Stoica (Gloria Bistrița), interul stânga olandez Inger Smits (CSM Bucureşti), extrema stânga olandeză Zoe Sprengers (Team Esbjerg) şi interul stânga brazilian Larissa Fernanda Da Silva Nascimento (Rocasa Gran Canaria), care au semnat toate până în 2028.