Clubul ardelean a făcut oficial anunțul pe pagina sa de Facebook. Gloria Bistrița traversează un moment dificil în acest sezon al Ligii Naționale de handbal feminin. A ajuns la șase înfrângeri consecutive, trei în Liga Florilor și trei în Liga Campionilor.
La plecarea lui Pera a contribuit și dramatismul partidei: Gloria Bistrița a avut controlul jocului aproape tot meciul, conducând la pauză cu 17-14 și menținând un avantaj constant până în ultimele minute ale întâlnirii.
Pe final am asistat, însă, la o revenire spectaculoasă a echipei gazdă, Bistrița nereușind să mai înscrie niciun gol în ultimele 13 minute.
Craiova a marcat golul victoriei în ultima secundă a jocului, prin Mugosa.
Serie neagră pentru Gloria și Pera
Ultima victorie datează din 11 ianuarie, în Europa, împotriva norvegiencelor de la Storhamar, scor 31-28.
Gloria Bistrița are în aceste condiții șanse reduse să prindă măcar locul 2 în Liga Florilor, poziție care asigură calificarea în viitorul sezon al Ligii Campionilor.
Potrivit celor de la Golazo.ro, Florentin Pera nu mai este antrenorul echipei ardeleană, iar în locul tehnicianului român a fost ales slovacul Tomas Hlavaty, fostul antrenor al lui Vipers Kristiansand.
Echipa norvegiană și-a anunțat falimentul la finalul anului 2024, iar o parte dintre jucătoarele sale au ajuns la Bistrița.
Printre ele se numără și Paula Arcos, respectiv Larissa Nusser, care vor lucra acum sub comanda lui Hlavaty.
Craiova, între timp, rămâne spaima ”granzilor”. Gloria Bistrița a pierdut dramatic după ce și CSM Bucureşti şi Corona Braşov, alte pretendente la titlu au capotat în Bănie.
După acest rezultat, SCMU Craiova acumulează 28 de puncte și se află pe locul 6 în clasament, în timp ce Gloria Bistrița rămâne pe 5, cu 30 de puncte.