Kristina Novak, 24 de ani, a marcat în actualul sezon 20 de goluri în Liga Campionilor, având o eficiență a aruncărilor de 75% în cele 9 meciuri la care a participat.
Novak a debutat în naționala de senioare a Norvegiei în aprilie 2022, într-un meci câştigat de scandinave împotriva Macedoniei de Nord. În luna noiembrie a aceluiaşi an, Novak a participat la primul turneu final major, Campionatul European, unde a şi triumfat alături de colegele sale. Un an mai târziu, la primul său Campionat Mondial de senioare, Novak a făcut parte din echipa care a câştigat medaliile de argint. Kristina Novak a adunat până acum 34 de selecții şi 47 de goluri pentru reprezentativa care domină handbalul feminin.
"Sunt bucuroasă să vă anunț că am semnat cu CSM Bucureşti pentru următorii doi ani. Sunt încântată de acest nou capitol din cariera mea şi abia aştept să contribui la succesului echipei", a declarat Kristina Novak.
Acesta este al doilea transfer pentru sezonul viitor anunțat de CSMB, după cel al interului stânga danez Anne Mette Hansen (Metz Handball).
Totodată, extrema dreapta daneză Trine Oestergaard şi extrema stânga Alexandra Dindiligan şi-au prelungit contractele cu ''tigroaicele''.