Neagu, care a urmărit din tribună victoria fostei sale echipei, a menționat că nu regretă că s-a retras din activitate în vara anului trecut.
Citește și: CSM București obține o victorie spectaculoasă cu Esbjerg și se califică în Final Four-ul Ligii Campionilor
"Am vorbit cu fetele, le-am scris mesaje după meciul tur. Eu chiar am simțit că această calificare este posibilă după meciul din Danemarca. Mă bucur mult. Acum fiind în tribună, te gândeşti că mi-ar fi plăcut şi mie să fiu în teren şi să obțin această calificare. Dar nu am regrete. Consider că atât timp cât am jucat am dat tot ce am avut pentru echipă şi club. Contează foarte multe lucruri. Vedeți cât de mult contează un antrenor, a venit Bojana care a schimbat fața echipei. A obținut 8 victorii la rând şi s-a calificat direct în sferturi, iar acum în Final4. Deci contează foarte multe lucruri de-a lungul unui sezon. Dar, repet, eu nu am regrete. Mă bucur sincer pentru fete din tot sufletul. Merită la cum au jucat în a doua parte a sezonului. Şi eu cred că se pot duce chiar până în finală", a spus ea.
"Calificarea este ceva extraordinar pentru handbalul românesc. CSM Bucureşti se întoarce în Final4 după mulți ani de încercări. Iar odată ajuns acolo orice este posibil. Dacă ai un pic de noroc la sorți şi nu întâlneşti Gyor în semifinale ai şanse foarte mari să joci finala. Pentru mine e o bucurie de nedescris, nici nu îmi pot imagina ce e în sufletul fetelor acum. E mai puțin important dacă ajung eu la Budapesta. Important e că fetele au ajuns în Final4. Trebuie să se bucure şi acolo să nu joace cu presiune, pentru că orice e posibil", a adăugat fosta handbalistă.
După 8 ani petrecuți în tricoul echipei CSM Bucureşti, Cristina Neagu a recunoscut că este mai greu să trăieşti un meci în tribună decât în teren.
"Am trăit meciul cu foarte mari emoții. Când eşti în teren nu simțim lucrurile astea, nu auzim fanii, nu auzim gălăgia, ne concentrăm doar pe ce avem de făcut. Însă în tribună e mult mai dificil. Acum înțeleg şi eu puțin nebunia asta a fanilor când erau supărați şi ne criticau. Asta pentru că e mult mai greu din tribună", a explicat ea.
CSM Bucureşti s-a calificat la turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins echipa daneză Team Esbjerg, cu scorul de 37-27 (19-14), duminică, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în manşa secundă a sferturilor de finală.
Turneul Final4 va avea loc pe 6 şi 7 iunie, la Budapesta. S-au mai calificat Gyori Audi ETO KC, Metz Handball şi Brest Bretagne Handball.
