Viborg HK a reușit să obțină semnătura experimentatei extreme stânga pentru un contract pe doi ani, iar Ostergaard se va alătura echipei de la începutul sezonului viitor, anunță Viborg într-un comunicat de presă.
"Trine Østergaard, un lider și un model"
"Viborg HK a semnat un contract pe doi ani cu căpitanul naționalei Danemarcei, Trine Østergaard. Prin această mutare, una dintre cele mai titrate și experimentate jucătoare din handbalul danez revine în liga internă – de această dată în tricoul verde", se arată în comunicatul emis de gruparea daneză.
"Este o jucătoare de top, dar Trine Ostergaard nu impresionează doar prin calitățile sale pe teren – este și un lider și un model care se potrivește perfect cu valorile și ambițiile noastre", a declarat directorul Viborg HK, Jens Steffensen.
"De fapt, știam aproape sigur încă din vară..."
Trine Ostergaard va încheia astfel un ciclu de șase ani petrecuți în străinătate, cel din urmă fiind al treilea sezon la CSM București.
În timpul finalelor Campionatului Mondial de la începutul lui 2025, Ostergaard a declarat că dorește să plece de la CSM București și că vrea să profite de o clauză din contract care îi permitea să schimbe echipa.
"De fapt, știam aproape sigur încă din vară, pentru că am primit un nou antrenor, care era fostul meu antrenor.
Am simțit-o venind și am considerat că este un pas înapoi din partea clubului", a spus Trine Ostergaard pentru TV 2 Sport în noiembrie.
Până la finalul lui 2025, Trine Ostergaard adunase 217 selecții la echipa națională, fiind a patra cea mai selecționată jucătoare din istoria naționalei feminine a Danemarcei, și a marcat 448 de goluri.
De asemenea, a contribuit la câștigarea de medalii la Campionatele Europene, Campionatele Mondiale și la Jocurile Olimpice.
