”Acest Campionat Mondial a însemnat un examen în ceea ce înseamnă constanța şi echilibrul pe care trebuie să-l găsim în astfel de momente. Cred că acest lucru l-am reuşit, pentru că am creat un grup frumos şi am reuşit să sprijinim aceste fete până la finalul competiției.
”Cred că tot ce am reuşit acolo, să adaptăm la nivel tehnico-tactic, este apropiat de handbalul modern, cu anumite probleme pe care le-am observat şi este necesar să le corectăm în viitor pentru a putea fi mult mai performanți şi să urcăm treaptă cu treaptă, spre locurile superioare din competițiile majore”, a declarat Mihăilă.
Defensiva, un punct slab
Selecționerul a precizat că naționala României va trebui în viitor să dezvolte mai mult jocul de apărare.
”Ne-am întrebat şi noi înainte de acest Campionat Mondial ce ne-ar putea lipsi pentru a ne apropia de echipele din fruntea clasamentului mondial. Am făcut un prim pas, ne-am asumat ritmul de joc pe care l-am găsit la echipa națională, ne-am propus să ridicăm foarte mult nivelul de joc şi cred că acest lucru l-am reuşit.
”A fost nevoie şi de un efort pentru a le păstra într-o bună condiție pe tot parcursul acestui campionat. Toate aceste lucruri trebuie să le păstrăm vizavi de ritmul de joc şi felul în care au abordat aceste jocuri de la Campionatul Mondial. Mai rămâne partea de apărare, unde va trebui să găsim soluții pentru a deveni mai performanți. Trebuie să găsim soluții pentru a ridica nivelul apărării”, a completat acesta.
EURO în România
Mihăilă a precizat că organizarea unor meciuri de la Campionatul European din 2026 reprezintă o provocare pentru întreg handbalul feminin: ”Să jucăm un campionat european acasă anul viitor va fi o provocare. Acest Campionat European care se va desfăşura şi în România înseamnă o responsabilitate pentru întreg handbalul românesc, organizatoric şi apoi profesional.
”Trebuie să ne ridicăm şi noi nivelul şi să ne dorim mult mai mult față de ceea ce am reuşit la acest Mondial. Cunoscându-le pe fete, fiecare dintre ele va găsi resurse pentru a face mult mai multe lucruri decât s-au întâmplat la acest Campionat Mondial”.
Naționala României s-a clasat pe locul 9 la Campionatul Mondial de handbal feminin din Olanda şi Germania.
România a înregistrat patru victorii şi două egaluri la acest turneu final, aceasta fiind cea mai bună clasare a tricolorelor la ultimele cinci ediții, după 10 în 2017, 12 în 2019 şi 2023 şi 13 în 2021.
