"Ne aflăm în cea mai puternică şi echilibrată grupă, aspect ce trebuie să ne motiveze şi mai mult pentru a lupta până la ultima picătură de energie. Niciun meci nu este câştigat dinainte, motiv pentru care este esențial să abordăm fiecare partidă cu încredere, concentrare şi determinare, indiferent de valoarea sau numele adversarului. Ne-am propus să ne clasăm între primele opt echipe la Campionatul Mondial din luna decembrie - un obiectiv ambițios, care ar reprezenta un pas important în procesul de pregătire pentru Campionatul European de anul viitor, găzduit de România. Acolo ne dorim să evoluăm la cel mai înalt nivel şi să ne situăm între primele şase echipe", a spus Pera, conform paginii oficiale de Facebook a Federației Române de Handbal.
"Pentru Campionatul Mondial, ne dorim o echipă unită, determinată şi implicată, cu un puternic spirit de luptă şi sacrificiu - capabilă să obțină rezultate pozitive şi să aducă bucurie suporterilor echipei naționale. Campionatul European de anul trecut a reprezentat un prim pas important în formarea unei echipe competitive pentru acest ciclu olimpic. Faptul că am trecut de o grupă complicată, având una dintre cele mai tinere echipe de la acest turneu final, precum şi victoria obținută împotriva unei echipe de top, precum Suedia, ne oferă încredere în perspectiva Campionatului Mondial", a adăugat selecționerul.
Prima reprezentativă a României face parte din Grupa A alături de Danemarca, Japonia şi Croația, la Campionatul Mondial de handbal feminin 2025, conform tragerii la sorți desfăşurate joi seara, la Muzeul Noordbrabants din 's-Hertogenbosch.
Danemarca este medaliată cu bronz la Mondialul din 2023 şi a jucat finala la EURO 2024. La Mondialul de acum doi ani, Danemarca a surclasat România în grupă cu 39-23.
România a întâlnit Japonia în grupele pentru Cupa Preşedintelui (locurile 13-24) la CM 2023, tricolorele câştigând cu 32-28.
România a ocupat locul 12 la Mondialul din 2023, Croația s-a clasat pe 14, iar Japonia pe 17.
România a făcut parte din urna a doua valorică la tragerea la sorți a grupelor celei de-a 27-a ediții a Campionatului Mondial, care va fi găzduită de Germania (Westfalenhalle din Dortmund, Porsche-Arena din Stuttgart şi Trier Arena din Trier) şi Olanda (Maaspoort din 's-Hertogenbosch şi Ahoy Arena din Rotterdam), între 26 noiembrie şi 14 decembrie.
România a participat la toate edițiile Campionatului Mondial de handbal feminin. Franța a învins Norvegia în finala Mondialul din 2023.