Minaur şi Steaua şi-au aflat adversarele din optimile EHF European Cup

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Minaur şi Steaua şi-au aflat adversarele din optimile EHF European Cup

Minaur va întâlni formația RK Vogosca, iar Steaua va înfrunta echipa HCB Karvina
Minaur va întâlni formația RK Vogosca, iar Steaua va înfrunta echipa HCB KarvinaProfimedia
CS Minaur Baia Mare şi CSA Steaua Bucureşti şi-au aflat, marți, adversarele din optimile de finală ale competiției masculine de handbal EHF European Cup, în urma tragerii la sorți efectuate la Viena.

Minaur va întâlni formația bosniacă RK Vogosca, iar Steaua va înfrunta echipa cehă HCB Karvina, ambele reprezentante ale țării noastre urmând să joace prima manşă pe teren propriu, pe 10 sau 11 februarie 2024, în timp ce returul se va disputa pe 17/18 februarie.

Minaur, vicecampioana României, a eliminat-o în faza anterioară pe RK Dinamo Pancevo, după o victorie cu 33-23 la Baia Mare şi un eşec cu 25-29 în Serbia.

RK Vogosca a trecut de cehii de la SKKP Handball Brno, cu 30-23, pierzând returul cu 27-29. În turul secund, bosniacii au eliminat greu echipa kosovară KH Trepca-M, cu 27-27 şi 31-30, ambele partide având loc pe teren propriu.

Steaua a obținut două victorii în fața austriecilor de la HC Linz AG, cu 33-23 la Bucureşti şi cu 31-30 la Linz.

Şi HCB Karvina a reuşit două victorii în turul al treilea, cu RK Leotar (Bosnia), cu 28-27 în deplasare şi 28-21 acasă. În turul secund, Karvina a eliminat echipa austriacă HC Fivers WAT Margareten, după 32-26 şi 32-36.