Meciul a avut două reprize diametral opuse, cu Minaur mai bună în prima parte, pe care a încheiat-o în avantaj, cu 19-15, şi cu echipa oaspete mai bună după pauză. RK Alkaloid a condus cu 27-24 şi 31-29, dar băimărenii au smuls egalul, 31-31.
Pentru Minaur au marcat Robert Nagy, Ştefan Gabriel Cumpănici, Marcus Dahlin, Artem Kozakevici, Ivan Burzak, Erik Leonard Pop, câte 4 goluri, Milan Kotrc 3, Tudor Botea 2, Anderson Da Silva Mollino 1.
Anton Terehov a avut 7 intervenții (25%).
Golurile oaspeților au fost reuşite de Aleksandar Petkovski 7, Martin Serafimov 7, Francisco Oliveira E Silva 5, Igor Gjorgiev 4, Martin Velkovski 2, Martin Ivanovski 2, Arnaud Bingo 2, Ivan Djonov 1, Kostadin Petrov 1.
Ivan Galevski a apărat 2 şuturi (8%).
Meciul a fost arbitrat de ucraineanul Anatoli Novikov şi de lituanianul Mindaugas Gatelis, iar delegat EHF a fost turcul Kenan Goekmen.
Manşa secundă va avea loc la Skopje, pe 30 martie.