Campionatul European de handbal feminin din 2030 va fi organizat de Franța şi Belgia

Angela Stoica la Campionatul European în acțiune contra Poloniei
Angela Stoica la Campionatul European în acțiune contra Poloniei Foto Olimpik/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Franța şi Belgia vor organiza împreună Campionatul European de handbal feminin din 2030, a anunțat sâmbătă Federația franceză de handbal (FFH).

”După Campionatul Mondial masculin din 2029, organizat împreună cu Germania, şi EURO 2032 masculin, încredințat de asemenea Franței şi Germania, Federația franceză confirmă rolul său de prim plan în peisajul handbalului european şi mondial”, a scris FFH într-un comunicat.

Pentru moment, oraşele gazdă ale EURO 2030 nu sunt cunoscute, urmând să fie comunicate ulterior.

Anunțul a fost făcut în cadrul turneului Final Four al Ligii Campionilor la handbal masculin, care are loc la Koln.

Chiar dacă nicio echipă franceză nu este reprezentată în semifinalele masculine, sezonul a fost unul strălucitor pentru handbalul feminin francez: FC Metz a câştigat Liga Campionilor, o premieră, în timp ce Brest a participat la turneul Final Four, iar Dijon a triumfat în premieră în EHF European League.