Altele

Iulia Curea, noul antrenor secund al echipei naționale a României de handbal feminin

Iulia Curea
Iulia CureaAgerpres

Federația Română de Handbal a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, numirea fostei internaționale Iulia Curea în funcția de antrenor secund al echipei naționale feminine a României.

"Fostă internațională cu o carieră remarcabilă şi, în prezent, antrenor secund al echipei CSM Bucureşti, Iulia Curea se alătură staffului tehnic condus de Ovidiu Mihăilă, în perspectiva acțiunilor din EHF Euro Cup 2026 şi a pregătirii pentru Campionatul Mondial din decembrie. Iulia Curea a fost una dintre cele mai apreciate extreme stânga din handbalul european, contribuind la performanțele obținute de România la competițiile internaționale majore", precizează sursa citată.

După încheierea carierei de jucătoare, a făcut trecerea către antrenorat, devenind parte a staffului tehnic al CSM Bucureşti, unde continuă să promoveze valorile profesionalismului şi ale spiritului de echipă.

"Este o onoare să revin alături de echipa națională, de această dată din postura de antrenor. Mă leagă multe amintiri şi emoții de acest tricou, iar dorința mea este să contribui la formarea unei echipe unite, curajoase şi demne de România", a declarat Iulia Curea.

Selecționerul Ovidiu Mihăilă consideră că împreună cu Iulia Curea poate construi o echipă competitivă: 'Colaborarea cu Iulia Curea este firească şi benefică. Cunoaşte foarte bine grupul, are experiență la cel mai înalt nivel şi o viziune modernă asupra jocului. Cred că împreună putem construi o echipă competitivă şi unită'.

"Ne bucurăm să o avem pe Iulia Curea în cadrul staffului echipei naționale. Este o personalitate care şi-a pus amprenta asupra handbalului românesc şi care aduce un plus de echilibru, experiență şi încredere în acest moment de reconstrucție a echipei naționale", a afirmat preşedintele Federației Române de Handbal, Constantin Din.

Echipa României se află în plină campanie de pregătire pentru EHF Euro Cup, urmând să dispute meciurile cu Norvegia şi Polonia pe 15, respectiv 19 octombrie.