Altele

Danemarca s-a calificat în semifinalele Campionatului European 2024

Danemarca - Olanda 30-26
Danemarca - Olanda 30-26ČTK / imago sportfotodienst / ALEX HALADA
Selecționata Danemarcei s-a calificat, miercuri, în semifinalele Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, găzduit de Austria, Ungaria şi Elveția, după ce a învins Olanda cu scorul de 30-26, la Viena, în ultimul său meci din a doua grupă principală.

În penultimul act, Danemarca va înfrunta Franța, campioana mondială en titre, cealaltă semifinală urmând să opună Norvegia, campioana olimpică şi europeană, şi Ungaria.

Danemarca, medaliată cu bronz la JO 2024, a fost condusă spre victorie în meciul de miercuri de Anne Mette Hansen (7 goluri) şi de portarul Anna Kristensen, care a avut 15 intervenții (38%). Danemarca a jucat finala ediției trecute a Europeanului feminin.

Trine Jensen Oestergaard a marcat, la rândul său, 4 goluri, iar Emma Cecilie Uhrskov Friis a reuşit 2, ambele fiind legitimate la CSM Bucureşti. Dione Housheer s-a remarcat de la învinse, cu 10 goluri.

Olanda va juca pentru locurile 5-6, contra Suediei.

Norvegia a surclasat Elveția cu 40-24, în timp ce Germania a obținut o victorie categorică în fața Sloveniei, cu 35-16.

Julia Maidhof (SCM Râmnicu Vâlcea) a marcat 4 goluri pentru echipa Germaniei, iar Alina Grijseels (CSM Bucureşti) a reuşit un gol, în timp ce Natasa Ljepoja (SCM Râmnicu Vâlcea) a înscris 2 goluri pentru Slovenia.

Clasamentul Grupei a 2-a principale

1. Norvegia 10 puncte

2. Danemarca 8 puncte

3. Olanda 6 puncte

4. Germania 4 puncte

5. Slovenia 2 puncte

6. Elveția 0 puncte

Semifinalele Norvegia - Ungaria şi Danemarca - Franța vor avea loc vineri, la fel ca şi meciul Suedia - Olanda, pentru locurile 5-6.

România a ocupat locul 11 în clasamentul final al competiției, după ce în 2022 a încheiat pe 12.