Andrei Drăgan, după înfrângerea cu Spania: "La nivelul ăsta orice greşeală este taxată"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Andrei Drăgan, după înfrângerea cu Spania: "La nivelul ăsta orice greşeală este taxată"

România - Spania 24 - 36
România - Spania 24 - 36Profimedia
Handbalistul echipei naționale a României, Andrei Drăgan, a declarat, duminică seara, după înfrângerea în fața Spaniei, scor 36-24, în Grupa B a Campionatului European din Germania, că la acest nivel orice greşeală este taxată.

"Am fost foarte montați şi din cauza asta poate emoțiile nu s-au simțit aşa de mult. A fost însă o sală plină şi s-a simțit un soi de presiune. Dar la nivelul ăsta orice greşeală este taxată. Noi putem juca bine un anumit timp dintr-un meci, doar că nu avem maturitatea şi experiența pentru a avea şi constanță. Iar la un turneu final se taxează orice greşeală", a spus el.

Drăgan a menționat că acesta este momentan nivelul primei reprezentative, dar este convins că se poate ridica.

"Cumva ăsta este nivelul real, dar cred că naționala mai poate creşte. Faptul că suntem aici este un lucru pozitiv, chiar dacă lumea le vede numai pe cele negative, că am luat două bătăi. Însă pentru noi este un pas înainte că suntem la European şi uşor-uşor vom creşte", a precizat Andrei Drăgan.

La rândul său, jucătorul Robert Nagy a afirmat că prima reprezentativă a României trebuie să mai acumuleze experiență pentru a se ridica la nivelul Spaniei.

"A fost o experiență frumoasă"

"Am avut emoții înaintea meciului, dar a fost o experiență frumoasă. Din păcate nu am reuşit să câştigăm. Am dat tot ce am putut, însă Spania a fost mai bună. Sper ca pe viitor să ajungem cât mai aproape de nivelul ei. Cred că am fi putut sta şi mai mult cap la cap cu ei pe tabelă, însă, din păcate, am făcut câteva greşeli, iar ei au reuşit să se distanțeze la 2-3 goluri.

Acolo s-a rupt meciul. În repriza a doua am reuşit să reducem şi să venim la 4 goluri în spatele lor, dar au venit din nou peste noi. Dacă eram puțin mai atenți puteam să stăm mai mult în meci lângă ei. Noi trebuie să creştem, să adunăm cât mai multă experiență de la acest turneu final", a adăugat Nagy.

Naționala României a fost învinsă de echipa Spaniei cu scorul de 36-24 (17-12), duminică seara, la Mannheim, într-un meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin - EHF EURO 2024 din Germania.

România a bifat a doua sa înfrângere, după 24-31 cu Austria. În schimb, Spania, surclasată la zece goluri de Croația, a obținut prima victorie la EURO 2024.

Marți 16 ianuarie sunt programate ultimele partide din grupă, Croația - România (19:00, la Mannheim) şi Spania - Austria (21:30, la Mannheim).

Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croația a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorți a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.