Vorbele aparțin celui mai bun jucător de golf al momentului – triplu campion major și un performer care câștigă în PGA Tour într-un ritm apropiat de cel impus odinioară de Tiger Woods și Jack Nicklaus.
"Sunt mulți oameni care ajung acolo unde au crezut că vor găsi împlinirea în viață, iar când ajung, când devin numărul unu în lume, se întreabă: care e rostul? Chiar cred asta, pentru că… care e, de fapt, rostul? De ce îmi doresc atât de mult să câștig acest turneu?”, a întrebat retoric Scottie Scheffler.
"E ceva cu care mă confrunt zilnic. De fiecare dată când ajung la The Masters, mă întreb: de ce îmi doresc atât de mult să câștig acest turneu? De ce vreau atât de tare să câștig The Open Championship? Nici măcar nu știu.
Dacă voi câștiga, va fi grozav… pentru două minute. Apoi vine săptămâna următoare: hei, ai câștigat două turnee majore anul ăsta – cât de important e pentru tine să câștigi și FedExCup? Și iată-ne din nou în același loc.
Muncim atât de mult pentru momente atât de scurte. Sunt un fel de nebun – îmi place munca, îmi place să mă antrenez, îmi place să-mi trăiesc visul. Dar, la finalul zilei, uneori chiar nu înțeleg care e sensul.”
Americanul pare fericit și nimic nu trădează vreo luptă interioară. Însă Scheffler este un om profund religios și introspectiv, iar felul în care a vorbit — cu atâta modestie și calm — a ridicat întrebări despre tragedia ambiției și despre capcana unei lumi care are așteptări uriașe de la sportivi, uitând un adevăr simplu: că și ei sunt oameni.
”Sunt binecuvântat că pot veni aici să joc golf, dar dacă vreodată acest sport ar începe să-mi afecteze viața de familie sau relația cu soția și fiul meu, aceea va fi ultima zi în care voi mai juca golf ca profesie”, a spus Scheffler.
Ca fani, avem tendința să-i vedem pe sportivi ca pe niște entități separate, trăind într-o bulă a lor, fără legătură cu viața noastră. Sunt doar niște pixeli pe un ecran, pe care îi putem face să dispară cu un simplu click pe telecomandă.
Dar, așa cum a arătat Scheffler, golf-ul e minunat, însă momentele de succes și satisfacția pe care i-o aduce sunt trecătoare. Ceea ce îl împlinește cu adevărat sunt soția și copilul lui.
Moartea tragică a atacantului lui Liverpool, Diogo Jota, și a fratelui său, Andre Silva, este o dovadă că sportivii trăiesc în aceeași lume ca noi și că viața este incredibil de fragilă. Deși au parte de privilegii pe care mulți nu le cunosc, tocmai lucrurile mărunte și bucuriile simple sunt cele care ne apropie cu adevărat.
La scurt timp după moartea lui Jota, am văzut-o pe vedeta tenisului Amanda Anisimova pierzând cu 6-0, 6-0 în finala de la Wimbledon în fața polonezei Iga Swiatek, un eșec istoric, suferit pe cea mai mare scenă, în fața întregii lumi.
Cu toate acestea, cu câțiva ani înainte, tatăl ei a decedat, iar ea a luat o pauză de la sport pentru a acorda prioritate sănătății sale mintale.
Deși poate ne vine greu să credem acest lucru, ei sunt la fel de umani ca noi, iar Anisimova ar trebui să fie foarte mândră de faptul că s-a întors la vârful unui sport care poate fi atât de singuratic și sufocant uneori.
Un alt star al tenisului, Katie Boulter, a dezvăluit în iunie amploarea abuzurilor pe care le primește pe rețelele de socializare după înfrângeri.
”Sper să faci cancer”, ”mormântul bunicii tale, dacă nu moare până mâine” și ”lumânări și un sicriu pentru toată familia ta” – sunt doar câteva dintre comentariile dure pe care sportiva le-a primit după unele înfrângeri.
Fanii fotbalului au fost plini de sprijin pentru prietenii și familia lui Jota, recunoscând fragilitatea vieții. Cu toate acestea, câteva săptămâni mai târziu, o mână de suporteri Arsenal au semnat petiții în încercarea de a bloca cumva mutarea lui Noni Madueke la club, începând un hashtag #NoToMadueke, precum și vandalizând graffiti-ul Arsenal cu înjurături și fraza "Arteta Out".
Uite, majoritatea fanilor nu se implică în astfel de lucruri bolnave și idioate ca acestea, chiar dacă abuzul de pe rețelele sociale a crescut vertiginos în ultimii ani. Dar, în general, ne lipsește empatia și nu reușim să înțelegem faptul că sportivii sunt oameni ca și noi?
Punem sportivii pe un piedestal atât de înalt și acordăm atât de multă importanță sportului, care este o activitate frumoasă, dar în cele din urmă inutilă în marea schemă a lucrurilor.
Pentru Scheffler, el apreciază frumusețea acestui lucru, dar s-a împăcat cu ideea că poate pleca oricând, acceptând că există mai mult în viață decât golf.
Pentru mulți, gândul de a dispărea este zdrobitor. Suntem noi parțial responsabili pentru monstrul care a fost creat? Mașinăria a fost construită pentru consumatori, iar noi ne bucurăm să vedem sportivi prinși în ea.
Sezonul de fotbal devine din ce în ce mai lung, turneele de tenis sunt non-stop și, așa cum spune Scheffler, PGA Tour continuă să meargă înainte indiferent de succesele sau eșecurile tale. Iar noi, ca fani, ne așteptăm ca ei să continue să meargă mai departe pentru a ne distra.
Citatele remarcabile și superbe ale lui Scheffler au stârnit discuții cu privire la modul în care jucătorii și fanii ar trebui să vadă sportul.
Partea cea mai tristă este că, în realitate, vom fi trecut cu toții peste ceea ce a spus și lucrurile vor reveni la normal în câteva zile.
Tot ce ne interesează acum este cine va ridica Claret Jug duminică seara, la sfârșitul The Open, și ce jucători va semna echipa noastră favorită.
Dar, uneori, este nevoie de perspectivă. Poate, doar poate, ar trebui să ne oprim o secundă și să ne gândim la modul în care privim totul, chiar dacă este cu siguranță mai ușor de spus decât de făcut.