Gică Hagi, înainte de meciul "Generației de Aur: "Naționala noastră a avut ceva special"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Gică Hagi, înainte de meciul "Generației de Aur: "Naționala noastră a avut ceva special"

Gheorghe Hagi
Gheorghe HagiAFP
Fostul căpitan al primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută înaintea meciului de retragere al "Generației de Aur", programat în această seară pe Arena Națională din Capitală, că echipa națională din anii '90 avea ceva special şi anume faptul că fiecare jucător dorea să fie cel mai bun.

"Timpul s-a scurs, au trecut ani mulți... sunt amintiri frumoase de care ne face plăcere să vorbim. Acea echipă națională avea talent, cum au toate echipele naționale din toate generațiile, dar naționala noastră cred că a avut ceva special. Deci ce face diferența între foarte mulți jucători talentați? O face cel care se trezeşte mai devreme dimineață, care e motivat, care are ambiție. Iar eu cred că în generația noastră fiecare jucător avea ambiția să fie cel mai bun. Iar lucrul ăsta a dus la performanțe foarte mari. Deci diferența o face ambiția şi motivația, pentru că talentul de pune doar pe scenă", a spus Hagi.

"Am servit România vreo 18 ani, iar lucrul ăsta nu se uită uşor"

"Ne amintim de tot ce am făcut bine pentru România şi sperăm ca diseară pe teren să mai putem face ceva, cât de cât, pentru a-i mulțumi pe suporteri. Pentru că fotbalul e făcut pentru ei. Lucrul cel mai important e că i-am făcut fericiți. Am făcut performanțe, iar acestea aduc mereu bucurie şi fericire. Am înțeles că stadionul va fi plin, iar asta înseamnă respectul lor față de noi. Pentru că e clar că fotbalistic vorbind noi nu vom fi la cel mai mare nivel. Am servit România vreo 18 ani, iar lucrul ăsta nu se uită uşor. Emoții există, au fost mereu înainte de fiecare meci, aşa că vor şi şi astăzi. Nu cred că vor fi lacrimi, acum cred că va fi o mare bucurie. Noi o să dăm ce avem mai bun diseară. Calitate există, după aceea vom vedea câte goluri vor fi. Însă tehnică şi tactică veți vedea. Mourinho e unul la ei, dar noi suntem mai mulți antrenori în teren, se joacă şi la noi acasă, deci va fi bine", a adăugat zâmbind Gheorghe Hagi, în prezent antrenor al formației Farul Constanța.

Întrebat dacă are regretul că nu a reuşit să atingă faza semifinalelor sau chiar să joace finala la Cupa Mondială din 1994, Hagi a răspuns: "Sigur că se putea şi am fost foarte aproape să ajungem acolo sus, unde ne doream şi unde toți eram convinşi că putem ajunge. Dar cred eu că această generație a făcut performanțe foarte mari, pentru că în 10 ani a ajuns la 5 turnee finale mondiale şi europene. Aşa că pentru fotbalul românesc este ceva extraordinar. Noi n-am trecut de acel sfert de finală, am lăsat loc de bună ziua, şi vrem să o facă cei tineri. Au şi ei loc unde să se ducă mai sus. Pentru că, de exemplu, cei de la Steaua care au câştigat Cupa Campionilor, ce putem noi să mai facem mai mult de atât? Lăsăm să facă tinerii. Poate sunt eu prea optimist, dar cu un proiect foarte bun la națională se poate atinge o semifinală de Mondial sau European. Ăsta trebuie să fie unicul obiectiv pentru fotbalul românesc de acum încolo. Pentru că întotdeauna trebuie să faci mai mult decât au făcut cei din urmă. Asta ne dorim, să vină alți copii care să ducă România la un nivel mult mai bun decât am făcut-o noi. Iar asta înseamnă progres".

Componenții "Generației de Aur" vor întâlni o selecționată de staruri ale fotbalului internațional într-un meci de retragere organizat, în această seară, de la ora 20:30, pe Arena Națională din Capitală. Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Ioan Ovidiu Sabău, Ionuț Lupescu, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuş şi Florin Prunea sunt doar câțiva dintre marii fotbalişti care vor îmbrăca din nou tricoul României.

De partea cealaltă, în echipa starurilor, care va fi condusă de pe bancă de portughezul Jose Mourinho, se vor afla nume mari precum Hristo Stoicikov, Rivaldo, Christian Karembeu, Nuno Gomes, Christian Panucci sau Dida.

Cea mai mare performanță a echipei naționale de fotbal a României a fost sfertul de finală de la Cupa Mondială din SUA 1994, când "tricolorii" au pierdut la loviturile de departajare cu 4-5 în fața Suediei, după ce în optimi au eliminat vicecampioana mondială Argentina, cu 3-2.