Infantino conduce FIFA din 2016, când l-a înlocuit pe Sepp Blatter. În cazul unei noi victorii, acesta va rămâne în funcție până în 2031, atingând limita de patru mandate prevăzută de regulamentele organizației.
”Președintele FIFA a anunțat în aprilie că va candida pentru realegere în 2027. Desigur, nimic nu s-a schimbat. Domnul Infantino va candida pentru realegere”, a transmis FIFA.
Conflict major între FIFA și UEFA
Confirmarea candidaturii vine după controversele provocate de planul lui Infantino de a vinde către firme private de investiții participații în competițiile FIFA. Proiectul a fost abandonat după ce a generat opoziție la nivel internațional, iar UEFA a amenințat inclusiv cu boicotarea competițiilor organizate de FIFA, printre care și Cupa Mondială.
Conflictul dintre cele două organisme a continuat. FIFA a acuzat UEFA de o ”campanie de denigrare” împotriva organizației și a conducerii sale.
La rândul său, UEFA a depus în Statele Unite documente prin care solicită acces la probe și acte din partea FIFA. Forul european a avertizat că ar putea depune și o plângere penală în Elveția.
Infantino ar putea avea un contracandidat
Potrivit BBC Sport, UEFA consideră că poate fi găsit un candidat care să intre în cursă împotriva lui Infantino.
Pentru a candida la președinția FIFA este necesară susținerea a cel puțin 106 dintre cele 211 federații membre. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 18 noiembrie.
Până în acest moment nu a fost anunțat oficial niciun adversar al actualului președinte, însă Victor Montagliani, președintele CONCACAF, este considerat o variantă serioasă.
Federațiile din Anglia, Scoția, Țara Galilor și Republica Irlanda se numără printre cele care și-au retras public sprijinul pentru Infantino.
UEFA a renunțat, în schimb, la varianta unei moțiuni de neîncredere. O asemenea procedură ar necesita voturile a trei sferturi dintre membrii FIFA, adică 159, un scenariu considerat nerealist.
