Salt la conținutul principal

Gavi, despre presiunea de la Barcelona: ”La 17 ani mă bucuram mai mult de fotbal”

Gavi
GaviJOSÉ LUIS CONTRERAS / NURPHOTO / NURPHOTO VIA AFP

Gavi a vorbit despre felul în care presiunea și accidentările i-au schimbat perspectiva asupra fotbalului. Într-un interviu pentru Men's Health, mijlocașul Barcelonei a explicat că resimte acum mai multă responsabilitate decât la debut și că recuperarea l-a învățat să aibă răbdare.

Alături de Borja Iglesias, Gavi se numără printre jucătorii care au câștigat Cupa Mondială cu Spania și nu au fost păstrați pe lista lui Luis de la Fuente. Din lot mai lipsesc Marcos Llorente, retras din națională, și Joan Garcia, accidentat.

”Acum simt o presiune mult mai mare decât la 17 ani, atunci nici nu realizam unde mă aflu. Cu cât eram mai tânăr, cu atât mă bucuram mai mult de fotbal”, a declarat Gavi.

Accidentările l-au învățat să aibă răbdare

Perioadele petrecute departe de teren l-au determinat să acorde mai multă atenție pregătirii fizice și recuperării.

”Poate că înainte nu aveam prea multă răbdare, iar acum am mai multă. Când am fost accidentat, a trebuit să trec prin mai multe etape și să-mi stabilesc obiective. Asta m-a ajutat să învăț lucruri care depășesc fotbalul. Acum, de exemplu, pot spune că am mai multă grijă de mine decât atunci când am debutat”.

După două accidentări la genunchi, mijlocașul continuă exercițiile specifice, indiferent de minutele pe care le primește la Barcelona. Sprijinul familiei a avut, de asemenea, un rol important în recuperare.

”Genunchiul meu trebuie să fie mereu puternic, indiferent dacă joc sau nu. Nu-mi pot permite să neglijez acest aspect, pentru că oricând se poate întâmpla ceva. (În timpul procesului de recuperare) m-am izolat cu familia și asta m-a ajutat foarte mult”.

Gavi, despre Yamal: ”Este foarte puternic mental”

Gavi a vorbit și despre potențialul lui Lamine Yamal, remarcând atât ceea ce reușește colegul său la antrenamente, cât și capacitatea acestuia de a gestiona atenția din jurul său.

”Băiatul ăsta e fantastic pe teren, dar la antrenamente surprinde și mai mult. Sper doar să continue să progreseze în fiecare zi. Știe ce potențial are, poate ajunge unul dintre cei mai buni din istorie. Dar văd că este foarte puternic mental, iar asta e cel mai important.

Are obiective clare și are în față o carieră lungă. Trebuie să muncească la fel în fiecare zi, pentru că prezentul contează, iar asupra lui se va uita toată lumea cu atenție în fiecare zi”.

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore

Fotbal