Salt la conținutul principal

Franța, Suedia și Spania, primele echipe calificate în sferturile Campionatului Mondial de hanbal masculin

Franța a învins categoric Iran
Franța a învins categoric IranAFP

Franța, Suedia și Spania sunt primele trei echipe care s-au calificat, vineri, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal masculin din Suedia și Polonia.

La Cracovia, Franța și Spania se vor înfrunta duminică într-un meci având ca miză câștigarea grupei, după ce vineri și-au continuat parcursul fără greșeală.

Franța, campioana olimpică en titre, a câștigat la pas meciul cu Iranul, 41-29, în timp ce ibericii au trecut de Slovenia cu 31-26, după ce la pauză scorul a fost egal, 15-15.

Suedia, campioana europeană en titre și una dintre echipele gazdă, a dispus de Islanda cu 35-30, la Goteborg, condusă de Lucas Pellas (8 goluri) și Niclas Ekberg (6). Islanda păstrează o șansă de calificare, dar are nevoie să învingă Brazilia și ca Ungaria să piardă cu Insulele Capului Verde.

Ungaria a întrecut Brazilia cu 28-25, după 14-14 la pauză, centrul Joao Pedro Silva (CS Dinamo București) înscriind un singur gol pentru sud-americani.

Portugalia va trebui să învingă Suedia pentru a se califica în sferturi, dar pot accede și cu un egal, în funcție de celelalte rezultate.

Rezultatele înregistrate vineri:

Grupa I (Cracovia)Slovenia - Spania 26-31Iran - Franța 41-29Muntenegru - Polonia 20-27

Clasament Grupa I
Clasament Grupa I Flashscore

Grupa II (Goteborg)Insulele Capului Verde - Portugalia 23-35Brazilia - Ungaria 25-28Islanda - Suedia 30-35

Clasament Grupa II
Clasament Grupa IIFlashscore

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturile de finală. La egalitate de puncte departajarea se face prin rezultatul direct.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Handbal