"De când a fost fondată (în primăvara anului 2023), echipa a jucat 62 de meciuri și ieri (vineri) a pierdut pentru prima dată", a declarat pentru AFP un reprezentant al Federației de fotbal din Turkmenistan, adăugând că echipa "nu a remizat în niciun meci".
Arkadag a fost învinsă vineri (1) cu 3-2 de Al Arabi din Kuweit în Challenge League, echivalentul asiatic al Conference League din Europa.
Numită după fostul președinte Gurbanguly Berdymukhamedov, care se mândrea cu titlurile de "erou-protector" sau "șef al națiunii turkmene", echipa a avut o ascensiune fulminantă, câștigând două titluri consecutive de campioană și Cupa Turkmenistanului.
În 26 de meciuri de campionat din acest sezon, clubul a marcat deja 126 de goluri, o medie de aproape cinci pe meci. La jumătatea lunii octombrie, un purtător de cuvânt al Guinness a declarat pentru AFP că clubul saudit Al Hilal va rămâne deținătorul oficial al recordului de victorii consecutive (34), o bornă stabilită de antrenorul portughez Jorge Jesus.
"Există relativ puține detalii disponibile despre campionatul turkmen, mai puține decât ne-ar plăcea să vedem pentru a verifica corect acest tip de record", a declarat reprezentantul Guinness.
Potrivit aceleiași surse, această serie incredibilă de victorii"poate indica, de asemenea, un nivel de guvernare și de concurență mai scăzut decât cel pe care îl căutăm în mod normal".
Aflat la putere din 2006 până la demisia sa surprinzătoare în 2022, când i-a predat președinția fiului său Serdar, Gurbanguly Berdymukhamedov rămâne obiectul unui cult al personalității instaurat în timpul mandatului său de 15 ani și conduce din umbră, alături de fiul său.
Clubul, care a pierdut doar două meciuri amicale anul trecut, reprezintă un oraș cu același nume care rămâne neterminat, în ciuda unei inaugurări parțiale în iunie 2023, și a cărui construcție a costat deja 5 milioane de dolari.
În centrul orașului Arkadag se află un monument auriu înalt de 43 de metri dedicat lui Gurbanguly Berdymukhamedov, în timp ce Turkmenistanul, una dintre cele mai retrase țări din lume, nu are pluralism politic, organizațiile neguvernamentale denunțând un regim represiv.