Selecționerul Iordănescu, absent de la tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Selecționerul Iordănescu, absent de la tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor
Selecționerul Iordănescu
Selecționerul IordănescuProfimedia
Edward Iordănescu, antrenorul Naționalei de fotbal a României, va lipsi de la tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, care va avea loc la Paris, din cauza unor probleme de sănătate, a anunțat, marți, Federația Română de Fotbal.

Selecționerul României, Edward Iordănescu, nu va putea fi prezent la eveniment. Acesta încă se reface după o boală sezonieră. Naționala României va fi reprezentată de antrenorul secund Ionel Gane”, informează FRF.

Tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, ediția 2024-2025, va avea loc joi, de la ora 19:00, la Paris.

Echipa națională de fotbal a României va evolua în Liga C, fiind în prima urnă valorică.

Componența urnelor din Liga C:

Urna 1: România, Suedia, Armenia, Luxemburg

Urna 2: Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Insulele Feroe

Urna 3: Macedonia de Nord, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru

Urna 4: Belarus, Lituania/Gibraltar, Estonia, Letonia

Lituania şi Gibraltar vor disputa un meci de baraj în luna martie pentru a se stabili formația ce va fi în Liga C. Învinsa va merge în Liga D.

Tragerea la sorți va începe cu Liga D şi se va încheia cu Liga A.

În Liga C există o singură restricție, Azerbaidjan şi Armenia nu vor putea face parte din aceeaşi grupă.

Echipele vor fi extrase din urne în ordine. Mai exact, în fiecare grupă se va extrage câte o echipă din fiecare urnă, începând de la prima şi până la a patra.

Poziția în grupă va fi aceeaşi cu cea a urnei din care este extrasă.

Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:

Etapa 1: 5-7 septembrie 2024

Etapa 2: 8-10 septembrie 2024

Etapa 3: 10-12 octombrie 2024

Etapa 4: 13-15 octombrie 2024

Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024

Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024

Fazele finale ale competiției sunt programate în martie 2025.

UEFA Nations League 2024-2025 va conta şi pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Cupa Mondială din 2026.

Cel mai bine clasate 4 formații în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund.

Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.