Salt la conținutul principal

Se pun în vânzare biletele pentru primul meci oficial al României cu Hagi pe banca tehnică

Se pun în vânzare biletele pentru primul meci oficial al României cu Hagi pe banca tehnică
Se pun în vânzare biletele pentru primul meci oficial al României cu Hagi pe banca tehnicăProfimedia

Naționala României de fotbal va debuta în Liga Națiunilor în deplasare, la Solna, pe Strawberry Arena, în fața Suediei.

Meciul va avea loc vineri, 25 septembrie, de la ora 21:45 (ora României). În grupa României se mai află Bosnia-Herțegovina și Polonia

Acesta este primul meci oficial din cel de-al doilea mandat al selecționerului Gheorghe Hagi pe banca tehnică a României. În primele două meciuri amicale, naționala condusă de Hagi a remizat cu Georgia, scor 1-1 și apoi a învins Țara Galilor cu 2-1.

Preț bilete Suedia - România

„Începând de marți, 25 august, și până vineri, 18 septembrie (sau până la epuizarea lor), biletele la jocul contra Suediei vor fi disponibile online, pe site-ul bilete.frf.ro”, transmit reprezentanții federației. 

Prețul unui bilet, stabilit de organizatorii partidei, este de 130 RON, fanilor tricolori fiindu-le repartizate 2.200 de locuri în Peluza Nord a stadionului (sectoarele 116-121).

Fiecare suporter poate comanda maximum 4 bilete înainte de finalizarea unei comenzi, iar biletele vor fi nominale. În procesul de achiziționare vor trebui introduse date de identificare precum nume și CNP.

Biletele comandate vor fi trimise pe adresa de e-mail de pe care s-a realizat comanda în apropierea disputării meciului, odată ce acestea vor fi distribuite de organizatori către Federația Română de Fotbal.

Program România

Naționala României va evolua în grupa B4 a Ligii Națiunilor.

Suedia – România, vineri, 25 septembrie, ora 21:45

România – Bosnia-Herțegovina, luni, 28 septembrie, ora 21:45

Polonia – România, vineri, 2 octombrie, ora 21:45

România – Suedia, luni, 5 octombrie, ora 21:45

România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45

Bosnia-Herțegovina – România, marți, 17 noiembrie, ora 21:45

Fotbal