Pentru Modric, diferența de valoare dintre cele două echipe nu poate justifica prestația Croației. Internaționalul a reproșat absența agresivității, a duelurilor și a solidarității pe teren.
„Poți să pierzi, adversarul poate fi mai bun, iar ei sunt în acest moment mai buni, dar să pierdem în acest mod și să aruncăm la gunoi reputația pe care am construit-o de-a lungul anilor este inacceptabil. Mi-e rușine”, a declarat acesta, citat de Croatian Football.
Modric a descris o echipă incapabilă să ofere o replică pe tot parcursul întâlnirii: „Chiar dacă ai fi jucat cu doi oameni în minus, nu ai fi putut evolua în acest mod, iar noi am arătat de parcă am fi avut patru sau cinci jucători în minus. O seară catastrofală”.
Cere o reacție colectivă, fără căutarea unui vinovat
În ciuda criticilor, mijlocașul a cerut ca vestiarul să rămână unit. Consideră că răspunsul trebuie să vină de la întreaga echipă, fără acuzații între jucători.
„Pur și simplu, nu trebuie să arătăm cu degetul unii spre alții și să căutăm un vinovat. Trebuie să fim împreună în această situație”, a spus Modric.
Următoarea partidă trebuie să aducă, în opinia sa, o schimbare clară de atitudine. Croația are nevoie să-și regăsească spiritul de luptă și mândria care au caracterizat-o în anii precedenți.
„Trebuie să ne arătăm adevărata față, să demonstrăm că avem în noi spirit de luptă și mândrie, dorință, voință și unitate. Nu poți pierde toate acestea peste noapte”, a subliniat el.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

