Salt la conținutul principal

Gesturile irlandezilor din meciul cu Israel au făcut înconjurul lumii

Jucătorii irlandezi în momentul intonării imnului Israelului
Jucătorii irlandezi în momentul intonării imnului IsraeluluiREUTERS/Bernadett Szabo

Duelul controversat dintre Israel și Irlanda a ieșit în evidență încă înainte de fluierul de start al partidei care s-a desfășurat în Ungaria, la Debrecen.

Irlanda este una dintre cele mai vehemente critici europene ale războiului purtat de Israel în Gaza, iar numeroase proteste au cerut echipei să nu dispute meciurile cu Israelul.

Cu o zi înaintea meciului, jucătorii Irlandei și-au amânat conferința de presă și ședința de pregătire dinaintea meciului, după ce un membru al lotului și-a anunțat intenția de a se retrage, din cauza disconfortului de a juca împotriva Israelului.

În cele din urmă, după ce au supus la vot dacă să dispute sau nu meciul, irlandezii au decis ca meciul să se joace.

Portarul lui Bolton, Gavin Bazunu, a fost singurul care a decis să se retragă din lotul Irlandei pentru acest meci. 

„Am organizat un vot în cadrul lotului pentru a stabili care este sentimentul acestora în privința disputării meciurilor cu Israel. A rezultat o majoritate semnificativă în favoarea continuării”, a declarat David Courell, șeful Federației de Fotbal a Irlandei (FAI). 

Cu capetele plecate și banderole negre

Jucătorii irlandezi au decis să poarte banderole negre „în semn de recunoaștere a tuturor vieților pierdute în Gaza”. Apoi, în momentul intonării imnului Israelului, toți irlandezii au stat cu capul plecat. 

Următorul moment tensionat a avut loc în momentul aruncării monezii de către central pentru a se alege cine are lovitura de începere. Căpitanul irlandez, Dara O'Shea, a stat cu mâinile la spate în timpul tragerii la sorți. Cei doi căpitanii nu și-au strâns mâna și nici nu au făcut schimb de fanioane. 

Pe teren, Irlanda a hotărât soarta partidei în doar 25 de minute, când avea deja 3-0. De altfel, acesta avea să fie și rezultatul final. 

După ce a marcat golul de 3-0, Jack Moylan a pupat banderola neagră. 

Israelul își dispută meciurile de acasă la Debrecen, iar Irlanda și-a mutat în Serbia meciul de pe teren propriu cu Israelul, programat pe 4 octombrie, într-o partidă la care nu vor fi prezenți fani.

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore
Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google